După Narcis Neaga, încă un fost director general al Companiei de Drumuri și Autostrăzi are probleme. Mircea Pop este acuzat de conflict de interese, de Agenția Națională de Integritate. ANI susține că acesta a semnat un act adițional legat de Autostrada Arad-Lugoj pe care, legal, nu ar fi trebuit să își pună semnătura. Mircea Pop a ocupat funcţia de director general adjunct al CNADNR, până în septembrie 2013, acesta fiind înlocuit de Narcis Neaga.
Agenția Naționalã de Integritate a sesizat Parchetul de pe lângã Judecãtoria Cluj-Napoca în vederea verificãrii indiciilor privind posibila sãvârșire de cãtre Mircea Pop, fost director general în cadrul Companiei Naþionale de Autostrãzi şi Drumuri Naţionale din România S.A. a infracțiunii de conflict de interese, prevãzutã de art. 301 din Codul Penal al României.
În exercitarea atribuțiilor de serviciu, Mircea Pop a semnat Actul adiþional nr. 10/31.01.2013 având ca obiect „extinderea cu 29 luni a contractului de consultanþã pentru furnizarea serviciilor de proiectare şi supervizare a lucrãrilor de construcþie a autostrãzii Arad-Timişoara-Lugoj şi a Variantei de ocolire Arad”. De asemenea, actul adiţional semnat de acesta a vizat suplimentarea activitãţii personalului Consultantului precum şi suplimentarea valorii contractului cu suma de 1.956.182,65 Eur, fãrã TVA (de la 10.227.694 Eur, fãrã TVA la 12.183.876,65 Eur, fãrã TVA), în condiţiile în care S.C. DP Consult S.A. (societate comercialã în cadrul cãreia Mircea Pop a deţinut calitatea de acţionar majoritar), avea calitatea de subconsultant pentru Autostrada Arad-Timişoara şi Varianta de ocolire Arad.
Mircea Pop a deţinut în perioada 25 martie 2011-14 iunie 2012 calitatea de acţionar majoritar al S.C. DP Consult S.A. şi a obţnut în anul 2012 venituri din dividende de la aceastã societate, în valoare de 1.343.222 Lei.
Deşi la data de 14 iunie 2012 a cesionat acţiunile pe care le deţinea la S.C. DP Consult S.A., în perioada deţinerii funcţiei de director general în cadrul Companiei Naþionale de Autostrãzi şi Drumuri Naþionale din România, acesta avea obligaþia de a nu participa la luarea unei decizii care sã producã direct sau indirect un folos patrimonial pentru S.C. DP Consult S.A.
Conform dispoziţiilor art. 301 din Codul Penal al României, „Fapta funcționarului public care, în exercitarea atribuțiilor de serviciu, a îndeplinit un act ori a participat la luarea unei decizii prin care s-a obținut, direct sau indirect, un folos patrimonial, pentru sine, pentru soțul sãu, pentru o rudã ori pentru un afin pânã la gradul II inclusiv sau pentru o altã persoanã cu care s-a aflat în raporturi comerciale ori de muncã în ultimii 5 ani sau din partea cãreia a beneficiat ori beneficiazã de foloase de orice naturã, se pedepsește cu închisoarea de la unu la 5 ani și interzicerea exercitãrii dreptului de a ocupa o funcție publicã”.
Persoana evaluatã a fost informatã despre declanșarea procedurii de evaluare.
Agenția Naționalã de Integritate își exercitã atribuțiile cu respectarea principiilor legalitãții, confidențialitãții, imparțialitãții, independenței operaționale, celeritãții, bunei administrãri, precum și al dreptului la apãrare.