Ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare, a declarat, joi, după ce România a obținut, la Bruxelles, aprobarea Planului Național de Redresare și Reziliență (PNRR) revizuit, la reuniunea Consiliului pentru Afaceri Economice și Financiare (ECOFIN) că acest lucru reprezintă un pas decisiv pentru accelerarea investițiilor și reformelor.
„Renegocierea PNRR a fost începută cu peste un an în urmă, acesta fiind al treilea Guvern care duce discuții cu Comisia Europeană referitor la aspectele ce țineau de implementarea planului și renegocierea alocărilor. Responsabilitatea și seriozitatea cu care am purtat dialogul cu Comisia în ultimele patru luni au condus la menținerea nivelului maxim al alocării de granturi disponibilă României”, a declarat ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare.
Oficialul a subliniat că România a obținut o „structură simplificată” a planului, prin care se reduce presiunea asupra bugetului de stat, prin diminuarea componentei de împrumut și se asigură „o mai bună implementare” a reformelor necesare pentru competitivitatea economiei românești.
„România a încasat până în prezent 10,7 miliarde de euro din PNRR și urmează să primească până la sfârșitul anului viitor aproximativ acceași sumă. Relansarea economică este condiționată de atragerea tuturor banilor europeni de care dispunem, atât sumele din PNRR, cât și cele de coeziune”, a mai spus Alexandru Nazare.
Planul revizuit are o valoare totală de 21,41 miliarde euro, din care o componentă majoră de granturi (fonduri nerambursabile), de 13,57 miliarde euro, și 7,84 miliarde euro împrumuturi, fiind configurat pe șase cereri de plată (dintre care trei deja transmise).