Teoria care a dominat decenii, acum pusă sub semnul întrebării
Până la publicarea acestei cercetări, paradigma acceptată în lumea științifică era una relativ liniștitoare în aparență: un virus animal devine periculos pentru oameni abia după ce suferă mutații care îi permit adaptarea la organismul uman. Cu alte cuvinte, exista o barieră evolutivă care trebuia depășită înainte ca un agent patogen să devină o amenințare reală pentru populație.
Noul studiu demolează această teorie. Echipa de cercetători de la Universitatea California San Diego a descoperit că majoritatea virusurilor zoonotice implicate în epidemii și pandemii recente erau deja capabile să infecteze oamenii înainte de a suferi modificări genetice semnificative. Factorul decisiv nu a fost evoluția virusului, ci expunerea oamenilor la acești agenți patogeni care existau deja în natură.
Ce virusuri au fost analizate și cum a fost realizat studiul
Cercetătorii au analizat genomurile mai multor virusuri responsabile de focare majore la nivel mondial: virusurile gripale de tip A, Ebola, Marburg, mpox (cunoscut și ca variola maimuței), SARS și COVID-19. Metoda utilizată a fost una filogenetică, care permite evaluarea relațiilor evolutive dintre virusuri și identificarea presiunii exercitate de selecția naturală asupra genomului viral în trei etape distincte: la nivelul gazdelor animale, imediat înainte de transmiterea la om și în faza de răspândire în populația umană.
Rezultatele care au surprins comunitatea științifică
Concluziile analizei au contrazis așteptările cercetătorilor. Înainte de transmiterea la oameni, virusurile studiate nu prezentau niciun semn că ar fi trecut printr-un proces de adaptare specială. Intensitatea selecției naturale se încadra în parametri normali, fără niciun indiciu că virusurile ar fi evoluat în mod specific pentru a infecta omul. Modificările genetice semnificative au apărut abia după ce virusurile au început să circule în rândul populației umane, ceea ce demonstrează că adaptarea la om este un proces ulterior transmiterii, nu unul care o precede.
România, Polonia și Ungaria, în proces cu Pfizer privind contractele pentru vaccinurile anti-COVID
Activitățile umane, principalul factor de risc
Dacă virusurile nu au nevoie să sufere mutații înainte de a ne infecta, întrebarea care se impune este ce anume determină apariția noilor epidemii. Răspunsul cercetătorilor acuză comportamentul uman. Apropierea de animale domestice, distrugerea habitatelor naturale și comerțul cu animale sălbatice sunt identificate drept principalii factori care cresc probabilitatea contactului uman cu virusuri care există deja în natură și care, în anumite condiții, pot infecta și alte specii. Riscul apariției unor noi pandemii este astfel mai degrabă o problemă de comportament uman decât una de evoluție virală imprevizibilă.
Ce spune studiul despre originea SARS-CoV-2
Cercetarea are implicații directe și în dezbaterea care a însoțit pandemia de COVID-19 privind originea virusului SARS-CoV-2. Autorii nu au identificat dovezi care să susțină ipoteza unei modificări în laborator sau a unei evoluții îndelungate într-o gazdă intermediară înainte de infectarea oamenilor. Rezultatele sunt descrise ca fiind compatibile cu o origine naturală zoonotică, în care virusul a trecut de la animale la oameni fără modificări majore prealabile.
Pentru a valida metoda utilizată, echipa a analizat și virusuri crescute în condiții de laborator. În aceste cazuri, tiparul evolutiv identificat a fost diferit față de cel observat în transmiterea naturală, o distincție care ar putea deveni un instrument util pentru identificarea rapidă a originii unor viitori agenți patogeni.
O lecție din 1977: gripa H1N1 și semnele unei origini de laborator
Studiul oferă și o perspectivă nouă asupra unor pandemii din trecut. Analiza virusului responsabil pentru gripa H1N1 din 1977 a relevat caracteristici similare cu cele ale tulpinilor adaptate în condiții controlate de laborator — un indiciu care sugerează o posibilă origine artificială a acelei epidemii, spre deosebire de virusurile cu transmitere naturală studiate în același cadru.
O schimbare de paradigmă cu consecințe practice imediate
Implicațiile practice ale acestui studiu sunt semnificative pentru strategiile globale de prevenire a pandemiilor. În loc să se concentreze exclusiv pe monitorizarea mutațiilor virale, o abordare reactivă prin definiție, experții recomandă acum reducerea proactivă a expunerii oamenilor la virusurile existente în natură. Măsurile concrete propuse includ monitorizarea atentă a bolilor la animale, limitarea interacțiunilor riscante dintre oameni și fauna sălbatică și adoptarea unor politici mai stricte privind comerțul cu animale sălbatice. Prevenirea viitoarelor crize sanitare depinde astfel mai mult de gestionarea relației dintre oameni și mediul înconjurător decât de anticiparea unor mutații virale imprevizibile.
