Președintele Partidului Social Democrat, Marcel Ciolacu, a afirmat, miercuri, că ar fi mândru ca președintele României să ocupe o funcție politică ”la nivel mare”, fiind întrebat dacă în urma discuțiilor cu șeful statului a reieșit că și-ar dori o funcție politică la nivel european după încheierea mandatului. Ciolacu a adăugat că PSD și PNL vor avea o putere dublă de negociere în ambele familii politice, la nivel european, după alegerile europarlamentare.
Marcel Ciolacu a fost întrebat, miercuri, dacă la negocierile dintre PSD și PNL au fost discuții privind o viitoare funcție a lui Iohannis, și dacă acestea au avut loc inclusiv cu președintele României.
“Nu, discuțiile au fost în interiorul celor două partide, cum este mai bine ca lumea să se prezinte cât mai mult la vot. Am fi avut la sfârșitul lunii decembrie o suprapunere cu alegerile naționale. Erau trei duminici la rând. Să ne amintim faptul că întotdeauna luna decembrie e cea mai încărcată guvernamental și politic, atât la Parlament, cât și la Guvern. Avem bugetul, negocierile cu Comisia. Am luat o decizie de a nu bloca România și accesul românilor să fie cât mai clar pe fiecare rând de alegeri”, a declarat Marcel Ciolacu, potrivit News.ro.
Acesta a precizat, însă, că și-ar dori o funcție importantă pentru șeful statului: ”Dacă doriți părerea mea – aș fi mândru ca și român ca președintele României să ocupe o funcție politică la nivel mare, cum aș fi de altfel mândru pentru orice român. Cu adevărat, în această alianță sunt ferm convins, mai ales că vom avea o listă comună la europarlamentare, amândoi vom merge și vom negocia o funcție importantă ca și comisar și funcții importante pentru România în Parlamentul European. Vom avea o putere dublă de negociere în ambele familii politice. Acestea sunt plusuri. Românii vor o voce puternică, românească în structurile europene, și euroatlantice”.