Marșul diversității va fi organizat în Capitală pe 7 iunie

Monday, 02 June 2014, 20:04, Sursă: Mediafax

Festivalul Bucharest Pride, numele pe care îl ia de anul acesta Gay Pride, se desfăşoară de luni până duminică, incluzând un concert, proiecţii de film, teatru şi dezbateri, iar tradiţionalul Marş al Diversităţii va fi organizat sâmbătă, de la Arcul de Triumf până în Piaţa Victoriei.

Adaugă părerea ta

Evenimentul este organizat, ca în fiecare an, de Asociaţia Accept, care promovează drepturile persoanelor LGBT (lesbiene, gay, bisexuali şi transgender) şi militează pentru protejarea drepturilor omului.

La cea de-a 11-a ediţie, GayFest se transformă în Bucharest Pride - "un festival al comunităţii LGBT, dar şi al locuitorilor Capitalei", pentru că "Bucureştiul este, în esenţă, un oraş divers" şi "fiecare bucureştean are dreptul de a îşi exprima liber identitatea", se arată în comunicatul organizatorilor.

"În ţara noastră 60% dintre români nu îşi doresc să aibă în familie persoane homosexuale sau bisexuale, şi 51% nu ar accepta să lucreze în acelaşi loc cu ele. Pentru a contracara aceste atitudini sociale discriminatorii, vă invităm la proiecţii de film şi discuţii despre familie şi LGBT. Românii trebuie să înţeleagă că orientarea sexuală şi identitatea de gen sunt caracteristici importante ale fiinţei umane, nu impedimente în viaţa de familie şi cea profesională", a declarat Daniela Prisacariu, coordonatoarea Bucharest Pride.

Marşul Diversităţii din cadrul Bucharest Pride va avea loc sambătă 7, de la ora 16.00, pe traseul Arcul de Triumf - Bulevardul Kiseleff - Piaţa Victoriei.

Programul întregului festival poate fi consultat pe site-ul acestuia, la adresa www.gay-fest.ro.