Actual· 5 min citire

Noii miniștri au depus jurământul de învestitură

Noii miniștri au depus jurământul de învestitură

Noii miniștri au depus jurământul de învestitură

Publicat17 oct. 2017, 14:59
Actualizat17 oct. 2017, 20:27

Noii membri ai Guvernului - Paul Stănescu la Ministerul Dezvoltării, Felix Stroe la Ministerul Transporturilor și Marius Nica la Fonduri Europene - au depus jurământul de învestitură, marți seară, într-o ceremonie la Palatul Cotroceni în prezența președintelui Klaus Iohannis.

Paul Stănescu, Felix Stroe și Marius Nica și-au depus jurământul, marți seară, la Palatul Cotroceni

La ceremonie au participat premierul Mihai Tudose, vicepremierul Marcel Ciolacu, parlamentarii Claudiu Manda și Gabriel Vlase, precum și consilierul prezidențial Cosmin Marinescu.

"Jur să-mi dăruiesc toată puterea și priceperea pentru propășirea spirituală și materială a poporului român, să respect Constituția și legile țării, să apăr democrația, drepturile și libertățile fundamentale ale cetățenilor, suveranitatea, independența, unitatea și integritatea teritorială a României. Așa să-mi ajute Dumnezeu!", au spus aceștia, conform procedurii de învestire prevăzută în Constituție.

După juărmântul depus de cei trei miniștrii, președintele Klaus Iohannis nu a făcut nicio declarație.

Klaus Iohannis a semnat decretele pentru noii miniștri. Este vorba despre miniștrii votați săptămâna trecută de conducerea PSD: Paul Stănescu - ministru al Dezvoltării Regionale, Felix Stroe - ministru al Transporturilor și Marius Nica - ministru delegat pentru Fonsrile Europene.

Ceremonia de depunere a jurământului are loc marți, la ora 19.30.

Cine este Marius Nica, propus ministru al Fondurilor Europene?

Marius Nica s-a născut la Brașov, la 27 noiembrie 1980.A absolvit Facultatea de Informații din cadrul Academiei Naționale de Informații din București (2003). A obținut diplome de master în urma cursurilor absolvite la Școala Națională de Studii Politice și Administrative (SNSPA), Departamentul de Relații Internaționale și Integrare Europeană (2005) și în Administrarea Afacerilor (MBA), la Facultatea de Administrare a Afacerilor în Limba Germană, din cadrul Academiei de Științe Economice (2009). A absolvit un program de management al mediului urban și industrial, organizat de guvernul din Singapore (2013), conform CV-ului publicat pe site-ul http://old.fonduri-ue.ro/.

A fost ofițer în cadrul Ministerului Apărării Naționale (2003-2008); consilier colaborator la cabinetul europarlamentarului Rovana Plumb, la Bruxelles (2008-2012); administrator al societății comerciale Holding Group Trading International SRL (2011-2013).  A deținut funcțiile de director de cabinet al ministrului Mediului și Pădurilor, Rovana Plumb (2012-2013), președinte al Consiliului de Administrație al Companiei Naționale Loteria Română (2013-2014) și secretar general în Ministerul Mediului și Schimbărilor Climatice (2013-2014), respectiv în Ministerul Muncii, Familiei, Protecției Sociale și Persoanelor Vârstnice (2014-2015).

La 27 martie 2015, Marius Nica a fost propus de prim-ministrul Victor Ponta să preia mandatul de ministru al Ministerului Fondurilor Europene. Propunerea a fost acceptată de președintele României, Klaus Iohannis. A deținut acest portofoliu de la 30 martie 2015 până la 17 noiembrie 2015. Marius Nica a fost numit, temporar, în funcția de secretar general al Ministerului Fondurilor Europene, printr-o decizie semnată de premierul Dacian Cioloș și publicată la 20 ianuarie 2016 în Monitorul Oficial. A exercitat această funcție până la 16 august 2016.

Cine este Paul Stănescu, propus ministru al Dezvoltării?

Paul Stănescu s-a născut la 25 august 1957 în comuna Vișina, județul Olt. Este inginer agronom, absolvent al Facultății de Agronomie din Craiova (1982). În 2005 a absolvit un curs de management economic organizat de Ministerul Economiei și Comerțului și mai multe cursuri de profil în Franța și Italia (2005-2006), potrivit site-ului oficial al Senatului.

A mai fost director al Fabricii de conserve Caracal (1982-1987), director al IAS Studina (1988-1991) și director al Agromec Vișina (1992-2008). A fost președinte al Consiliului Județean Olt (2008-2012) pe listele PSD, și în mandatul 2012-2016, pe listele USL/PSD. A fost consilier județean din partea PSD (2004-2008).A fost vicepreședinte al PSD Olt (începând cu 2005). Din iulie 2010 este președinte al PSD Olt, funcție în care a fost reales în aprilie 2013 și septembrie 2015. În perioada 2013-2015 Paul Stănescu a fost vicepreședinte al partidului pentru regiunea de dezvoltare Sud-Vest Oltenia.

La alegerile parlamentare din 11 decembrie 2016, a obținut un mandat de senator în circumscripția nr. 30 Olt, pe listele PSD. Este membru al Comisiei de agricultură, silvicultură și dezvoltare rurală și al Comisiei pentru drepturile omului, culte și minorități. omitetul Executiv Național al PSD a aprobat, la 13 octombrie 2017, în unanimitate, nominalizarea lui Paul Stănescu la Ministerul Dezvoltării.

Cine este Felix Stroe, propunerea PSD la Ministerul Transporturilor?

Felix Stroe, desemnat de PSD ministru al Transporturilor în locul lui Răzvan Cuc, este de formație ofițer de marină militară. Stroe a preluat șefia social-democraților din Constanța de la celebrul tandem Mazăre-Constantinescu, dar susține că nu a fost un apropiat al acestora.

Noul ministru al Transporturilor, Felix Stroe, s-a născut în 25 decembrie 1955 în localitatea Valea Teancului din Buzău. A urmat cursurile Academiei Navale Mircea cel Bătrân Constanța pe care a absolvit-o ca șef de promiție. Și-a continuat studiile la Academia de Înalte Studii Militare București și Facultatea de comandă. Între anii 1978 – 1991 a fost ofițer activ în cadrul Marinei Militare.

Între 2000 și 2003 a deținut funcția de viceprimar al orașului Constanța. Din 2003 este director al RAJA Constanța, regia locală de apă, iar o vreme a ocupat și funcția de consilier local. În 2015, a fost ales președintele organizației județene Constanța, fiind astfel succesorul tandemului Radu Mazăre-Nicușor Constantinescu la conducerea social-democraților constănțeni. Felix Stroe a fost și consilier local în perioada 2000-2013.

Potrivit unei declarații de avere din 2012, Felix Stroe deținea la acel moment nouă terenuri în județele Buzău și Constanța - două moștenite, șapte cumpărate - care însumau peste 90 de hectare. Împreună cu soția, Stroe a edificat două case, una în Constanța și una în județul Buzău. Stroe era acționar la 17 companii, acțiuni care la vremea respectivă valorau împreună aproximativ 600.000 de lei. De la una dintre aceste companii, Felix Stroe avea de încasat circa 407.000 lei.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News

Mai multe știri din Actual