Interviu istoric cu Marian Munteanu: Avem nevoie de valoarea istorică a aflării adevărului

Friday, 23 October 2015, 00:05 Sursă: REALITATEA.NET

Marian Munteanu, liderul și sufletul studenților din 1990, în timpul Mineriadei, a povestit la emisiunea Jocuri de Putere de la Realitatea TV despre evenimentele tragice din iunie `90 și a comentat acțiunea de astăzi a justiției românești, referitoare la instrumentarea dosarului Mineriadei.

Adaugă părerea ta

Cum ați primit informația că Iliescu, Virgil Măgureanu și Stănculescu au fost puși sub urmărire penală in dosarul Mineriada?

Mă așteptam ca această procedură sa fie declanșată, pentru că cercetările începuseră. Momentul respectiv este legat de activitatea magistraților respectivi, care au condus la luarea unei decizii în acest sens. Profesioniștii respectivi au corelat informațiile pe care le-au obținut și au ajuns la concluzia că se susține anumite acuzații. Urmează să vedem derularea și sentința din acest proces.

Numele lui Petre Roman din acest dosar nu este o bombă pentru mine. Mă așteptam să apară numele lui Petre Roman mai mult decât cel al lui Ion Iliescu. În cazul Guvernului lucrurile sunt mult mai clare. E percepția mea de Cetățean. Implicarea Guvernului României în acele acțiuni este de dincolo de orice îndoială.

Referitor la discuția de la TVR cu Ion Iliescu, la un moment dat, imi era rușine că România a putut avea un asemenea președinte, care să spună asemenea aberații. Eu nu învinuiesc pe nimeni, cred în principiul prezumției de nevinovăție. Totuși, să auzi un om care spune că garnitura de tren în care se aflau minerii se plimba, așa, prin gară și nu putea fi oprită de nimic... Eu am senzația următoare. Cumva, seamănă lucrurile acestea cu unele de astăzi, cu unele hoții din ziua de azi. Este un caz recent în care toată lumea se întreabă cum de omul acela, cu funcția lui mare, a fsot prins în flagrant primind mită la el acasă. Oamenii aceștia credeau că sunt invincibili. Deci ei credeau că nu o să li se întâmple nimic. Aparent, 25 de ani nu li s-a întâmplat nimic.

Gândiți-vă că Petre Roman a ajuns prim-ministru în România pentru că așa a hotărât Silviu Brucan și Ion Iliescu, mentorii lui de suflet. A fost prim-ministru, vă dați seama? Nu mă miră că cei mici, copiii de azi, se uită și nu le vine a crede. Culmea e că omul acesta a fost pe listele PNL, a câștigat alegeri, în urmă cu trei ani.

De fapt, asta spune multe despre un anumit nivel calitativ al vieții noastre publice și politice, care, de fapt, e un lucru trist că am rămas atât de jos. Momentul de acum trebuie interpretat ca început de revenire la normalitate. Pe mine mă interesează situația României și drepturile românilor. Este pentru prima dată, după 75 de ani, nu după 25 de ani, când o instituție fundamentală a statului român dă un semn că cineva se gândește că poporul acesta nu trebuie batjocorit. Istoria noastră este lăsată să fie falsificată, mistificată. Au fost înjurați milioane de români. Ce vină aveau? Că voiau o țară normală?

De ce nu s-a întâmplat deschiderea dosarului în mandatul lui Băsescu sau se întâmpla asta dacă câștiga Ponta?

Am oarece îndoieli, dar nu ar fi imposibil. Țineți minte de tristețea și supărarea multora, pentru că s-a ratat un moment în 1989. Eu, făcând referire la colegii mei, pentru că vorbim de o generație, această generație a mea nu putea să conducă România, pentru că cei mai mulți erau studenți, elevi. Nu era momentul generației mele. Ce să facă într-o țară în care instituțiile statului erau infiltrate adâng? Iar noi ăștia, românii ăștia, nu aveam aproape nimic. Ce puteau face? Să fugă toți din țară, să abandoneze orice fel de perspectivă de eliberare? Cei mai mulți dintre ei au ales să lupte, pentru că această generație a luptat 25 de ani. Ea acum a ajuns la o anumită maturitate.

Oamenii aceștia au lucrat, cei care erau în instituții au fost nevoiți să strâgă din dinți, pentru că dacă vorbeau erau dați afară. Oamenii ăștia populează multe instituții, dar în inima lor sunt pe aceași baricară, ca atunci. Aceste schimbări care apar din neant sunt rezultatul implicării tăcute a mii de oameni.

Când l-ați văzut pe Gelu Voican Voiculescu, azi, ce ați simțit?

E un sentiment de milă și rușine amestecat cu silă. Pentru că știu că oamenii ăștia sunt înecați în relele pe care le-au făcut. Culmea, acești oameni ar fi putut face lucruri bune dacă nu ar fi fost orbiți de răutatea din inima lor și de lăcomie. Noi avem nevoie, ca popor, ca țară, de valoarea istorică și moral-educativă, a aflării adevărului. Pe deoparte este imperativ necesar, din punct de vedere istoric, să ne clarificăm prin ce am trecut. Toți trebuie să știe că dacă se implică și dacă sunt corecți, solidari și cred în principiile democrației, până la urmă tot înving.

Noi nu suntem victime! Victime sunt cei care fac rele! Cei care, totuși, își doresc lucruri bune sunt întotdeauna câștigători, poate mai devreme, poate mai târziu. Pentru fiecare din noi, 25 de ani înseamnă mult, dar înainte de a vorbi de noi înșine, trebuie să ne gândim la poporul nostru. Oamenii au nevoie de adevăr. Ei știu, în inima lor, care e adevărul, dar au nevoie de acel semn că trăiesc într-un stat care devine românesc, adică care îi respectă pe români.

Virgil Măgureanu, care ieri a spus că nu regretă nimic, a fost implicat în Mineriadă?

E foarte grav dacă a spus că nu regretă nimic. Eu nu am probe despre el, era serviciul secret, totuși. Mai aveam și noi niște prieteni pe acolo, însă puțini și la început de carieră.

Dacă s-a expus la așa ceva înseamnă că a fost condiționat de autoritățile respective, inclusiv de Ion Iliescu. Toți acești oameni au deținut putere, au avut butoane puternice. Mulți dintre ei, însă, au apăsat grești. Acest lucru va fi dovedit de anchetă. Însă, cred că o asemenea anchetă dusă până la capăt va mai avea o consecință. Dacă se va dovedi că acești lideri politici au fost organizatorii acelor acțiuni cumplite, trebuie văzut și devoalat mecanismul terorii, intimidării. Pentru că lovitura de stat din 22 decembrie 1989 nu s-a terminat odată cu asasinarea lui Ceaușescu. Eu o definesc ca o lovitură de stat continuată. Ea a început pe 22 decembrie și s-a derulat până ieri, aproape. Eu așa știu.

Poate fi considerată începerea urmăririi penale pe numele a șase persoane în acest dosar o ruptură totală de KGB-ism?

Este un punct, un început vizibil. Este un punct de cotitură hotărâtor. După momentele 21 și 22 decembrie 1989 este cel mai dătător de speranță moment, indiferent la ce concluzie va ajunge ancheta. Faptul că se pune în discuție acest trist început de democrație, că se precizează în documente oficiale ale statului român, acest lucru este începutul pentru o curățire a noastră. Spuneați că sunt 6 – 7 oameni în acest dosar. Ori nu o să fie niciunul condamnat, ori o să fie destul de mulți. Avem mai multe categorii de intervenții, decizională la nivel înalt, executanți la nivel mediu, sprijinitorii de pe margine, instigatorii. A fost o operațiune organizată de diversiune și manipulare, instigare la violență și împingerea unor mase de nefericiți, minerii, care să fie în stare să facă orice. Amintiți-vă de ziarul Adevărul care a fost dat gratuit minerilor. Păi cum să nu te revolți când vezi ce scrie acolo.

V-ați întâlnit cu Miron Cozma față în față, vreodată?

O singură dată. Datorită sau din cauza, cum vreți să o luați, prietenilor de la Asociația 15 Noiembrie Brașov. Ei și Ana Blandiana m-au rugat să mă duc la acea întâlnire și, în mod simbolic, să dăm mâna și să arătăm că trecem peste trecut. Am fost un om al reconcilierii, să încercă să facem lucruri mai bune. Și m-am dus la acea întâlnire. Eu în inima mea nu aveam încredere că acest are momente de sinceritate, dar am zis hai să o fac. Și m-am dus. S-a văzut după aceea că acest om este un infractor specializat. Mă surprinde că i se acordă atâta atenție. Am auzit că spunea cum că el mi-a salvat mie viața. Vă dați seama, nici măcar nu coroborează o altă afirmație, în care spune că el nici nu a venit acolo, în Piața Universității.

Vă dați seama că ei au oameni peste tot. Mai vezi câte un analist care pare serios pe la televizor și care spune “hai, domne, mai lasămă cu asta, ce mai stăm acum cu asta? Au trecut 25 de ani, să le lăsăm!”. Vreau să le spun acestor oameni: Dacă sora dumneavoastră ar fi fost violată, dacă fratele dumneavoastră ar fi fost omorât cu toporul, ați mai fi spus hai să laăsăm asta cu trecutul? De multe ori uităm să fim solidari! E mult mai greu să suferi pentru altul decât pentru tine. Mama mea a suferit mult mai mult decât mine. Ca bărbat ești pregătit, te duci la război. Dar suferința familiei, suferința prietenilor, cum să nu ți cont de asta? Cât de mult ne-au putut înrăi oamenii ăștia?

Hai să ne consumăm compasiunea față de frații noștri, că mult a suferit poporul ăsta și merită să i se schimbe viața. Iar asta începe doar pe un tărân de legalitate, de lămurire a lucrurilor. Să știm să ne sancționăm politicienii, să-i verificăm, iar atunci când este nevoie știm să-i schimbăm. Pentru că ei sunt angajații noștri, angajatorul este poporul român. Trebuie să știm să-i concediem. Mulți trebuie să înțeleagă că e momentul să-și ia soarta în mâinile lor și să meargă pe acest drum al corectitudinii.

Sunt 25 de ani în care ați stat deoparte, cel puțin în ultimi 15 ani ați stat, nu credeți că a sosit momentul să vă reîntoarceți?

Înainte de a vă răspunde exact la întrebare vă fac o mărturisire. Nu m-am retras niciodată! Am stat acolo, dar am mai venit si pe aici. Suntem o generație destul de solidară, am trecut prin multe, cei din generația 1990 suntem împreună în continuare. Poate nu am reușir să facem lucrurile mai rapid, mai bine, dar zic că ceva s-a făcut. N-am fost absent, am fost și eu unul dintre ei, am lucrat un pic.

Să fiți sigur că nu numai că nu am plecat, dar niciodată nu am să plec. Eu aici m-am născut și aici am să mor. Nu mă interesează să ajung în nicio funcție, până și la Liga Studențească am fost președinte pentru că asta e cutuma, să iasă unul în față, să-i reprezinte și să o încaseze.

Am să fiu întotdeauna acolo și s-ar putea ca în această perioadă să asistăm la un proces de întețire a activității societății civile. Pentru că societatea civilă este foarte importantă într-un stat democratic.