Un incident grav s-a produs, joi dimineața, într-un un centru comercial din Gheorgheni, județul Harghita.
Echipajele medicale prezente la complexul comercial din Gheorgheni, unde s-a declanșat instalația de stingere a incendiilor, au acordat asistență medicală unui număr de 11 persoane care au inhalat praf sau au suferit atacuri de panică, 6 dintre ele urmând să fie transportate la spital, a informat ISU Harghita.
"Până în aceste momente, s-a acordat asistență medicală unui număr de 11 persoane (cu atac de panică și inhalări de praf), dintre care patru de către echipajul SMURD și șapte de echipajul SAJ. Din cele 11 persoane, șase au solicitat transportul la spital", se arată în informarea ISU Harghita.
Conform aceleiași surse, a fost solicitat încă un echipaj al Serviciului de Ambulanță pentru transportul celor 6 persoane la spital.
Totodată, în spațiul comercial, în urma verificărilor echipajelor de căutare-salvare, nu au fost identificate alte persoane.
Aproximativ 40 de persoane s-au autoevacuat dintr-un complex comercial din municipiul Gheorgheni, după ce s-a declanșat instalația de stingere a incendiilor, cu pulberi.