Un agent de poliție din județul Prahova a fost lovit de un bărbat, în timpul unei intervenții într-un local public. Agresiunea a avut loc în momentul în care agentul și colegii săi au încercat să îl încătușeze pe individul care făcea scandal. În cele din urmă scandalagiul a fost arestat preventiv, fiind inculpat pentru ultraj.
Inspectoratul Județean de Poliție Prahova a anunțat, miercuri, că incidentul a avut loc în seara zilei de 17 noiembrie, în jurul orelor 23:20, în zona unui local public din satul Cornu de Sus, comuna Dumbrava, unde polițiștii au fost solicitați să intervină pe motiv că se ascultă muzică la un volum ridicat.
”La fața locului s-a deplasat, de îndată, un echipaj din cadrul structurii de ordine publică, pentru verificarea aspectelor semnalate. În cadrul intervenției, un bărbat aflat în apropierea localului public, a manifestat un comportament agresiv și recalcitrant, adresând amenințări polițiștilor. La momentul imobilizării și încătușării, acesta a exercitat acte de violență fizică asupra unuia dintre agenți, lovindu-l în zona feței și distrugându-i ochelarii de vedere”, informează oficialii Poliției Prahova.
Potrivit reprezentanților instituției, bărbatul agresiv este un localnic din comuna Dumbrava, în vârstă de 29 de ani.
În urma acestui incident, el a fost dus la Poliție pentru audieri, reținut pentru 24 de ore, iar apoi prezentat instanței de judecată care a emis pe numele său mandat de arestare preventivă pentru 30 de zile. Cercetările continuă, prahoveanul fiind acuzat de ultraj.