Un incendiu violent a distrus 200 de hectare de pădure de pini în sudul Franței. Fumul puternic a provocat blocarea autostrăzii din zonă.
200 de pompieri au intervenit pentru a stinge flăcările uriașe, iar patru dintre ei au suferit arsuri grave. Localnicii din zonă au fost evacuați, iar autoritățile au declarat stare de pericol extrem. Pompierii intervin cu elicoptere și avioane de stingerea focului.
Întețit de Mistral și Tramontan, vânturi ale căror rafale bat cu 60 kilometri pe oră pe teren uscat, incendiul progresa cu 2,5 până la 3 kilometri pe oră la sfârșitul după-amiezii.
Patru pompieri au fost răniți, dintre care unul grav, internat pentru arsuri, potrivit colonelului Agrinier, care coordonează operațiunile la fața locului.
Cinci avioane și un elicopter bombardier cu apă sunt în acțiune. De asemenea, sunt așteptate întăriri ale pompierilor din departamentele învecinate să-i ajute pe cei 170 de pompieri deja mobilizați.
La aproximativ 20 de kilometri de Marsilia, al doilea oraș ca mărime din Franța, un incendiu izbucnit la sfârșitul după-amiezii a cuprins 35 de hectare, potrivit Serviciului departamental de pompieri și salvare.
Franța se află în ajunul unui nou episod de caniculă, fiind așteptate luni între 35 și 39 de grade Celsius în sudul țării. Vârful de căldură este prevăzut pentru miercuri, cu maxime adesea mai mari sau egale de 35 de grade Celsius și vârfuri de 39 sau 40 de grade Celsius în sud-vest.