Actual· 1 min citire

În plină asuteritate angajații de la stat se lăfăie în lux. Excursii pe Coasta de Azur și Cipru pe banii românilor

În plină asuteritate angajații de la stat se lăfăie în lux. FOTO: Pixabay

În plină asuteritate angajații de la stat se lăfăie în lux. FOTO: Pixabay

Realitatea.NET
Scris de Realitatea.NET Publicat: 3 sept. 2025, 19:45

Măsurile de austeritate nu se aplică pentru toată lumea. Zeci de angajați ai unei instituții de stat merg în excursii pe Coasta de Azur și în Cipru pentru a participa la două stagii de pregătire de lux. Suma este uluitoare și ajunge până la peste 100 de mii de euro.

Două excursii de câte cinci zile pentru 30 de angajați au fost aprobate de conducerea unei instituți din subordinea Ministerului Investițiilor și Proiectelor Europene.

Ministrul Dragoș Pîslaru spune că ar fi vorba de o excursie de cinci zile, pe Coasta de Azur, la un hotel de 4 stele și despre o altă excursie, în Cipru, la un hotel de 5 stele, iar costul acestor deplasări s-ar ridica la peste 100 de mii de euro.

„La aceste «sesiuni de training» urmau să participe 30 de angajați ai instituției respective, între care și, bineînțeles, însuși directorul care a aprobat aceste cheltuieli. Costul total? Jumătate de milion de lei (107.000 Euro). Atât eu, în calitate de ministru, cât — mai important — acest guvern condus de prim-ministrul Ilie Bolojan, avem toleranță 0 față de risipa banului public”, afirmă Dragoș Pîslaru.

Oficialul a anunțat că a dispus demiterea din funcție a directorului instituției și a trimis Corpul de Control și Autoritatea de Management pentru „a investiga toate detaliile” și pentru „a propune sancționarea persoanelor în cauză”.

„Nu voi permite niciunui funcționar ori angajat al statului să își bată joc de banii publici”, a spus ministrul Investițiilor Europene.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News