Scriitorul şi filosoful Gabriel Liiceanu face o mărturisire emoţionantă despre momentul în care a publicat Apelul către lichele, imediat după Revoluţia din 1989.
Gabriel Liiceanu povesteşte cum a intrat în vizorul foştilor securişti după publicarea cărţii şi cum a fost ameninţat cu moartea.
"Cam de-atunci am devenit ținta "băieților" care, după primul moment de derută, se regrupaseră sub o siglă nouă, iar GDS-ul a fost numit (există un text cu titlul ăsta, care acum ar merita republicat, din ziarul Azi) bârlogul lupilor.
La scurtă vreme după intrarea Apelului în spațiul public, după o ședință a GDS-ului (în primele luni ale lui 1990 participau la ele și oameni de pe stradă și, în pauze sau la sfârșit era o vânzoleală teribilă acolo), în înghesuiala care a urmat, în camera unde e acum secretariatul, a venit la mine un tip cu o mină inexpresivă, dar cu o privire albăstruie și „oțelită". S-a uitat fix în ochii mei și mi-a spus rărind cuvintele: "Domnule Liiceanu, vă jucați cu viața dvs.! Nu știți cât de ușor puteți s-o pierdeți!" Luat prin surprindere, am râs prostește, șocat că scena asta se petrecea într-un aparteu straniu, în mijlocul unei mulțimi de vreo sută de oameni. Am răspuns demn și ridicol: "Asta-i bună! E viața mea și mă joc cu ea cum vreau!". În clipa următoare, dupa ce m-a sfredelit din nou cu privirea vreme de câteva secunde, tipul a dispărut ca un fum și multă vreme am rememorat scena aceea ca pe o închipuire, ca pe un lucru ireal.
Ei bine, cred că de la Apelul acela mi-am impus – și m-am deprins – să spun cu voce tare tot ce gândeam și voiam să spun, simțind că, dacă n-aș face-o, m-aș pierde din nou, m-aș reîncapsula în calcul și în frică. De-atunci nu m-am mai temut (deși mă pomeneam uneori cântarindu-mi cuvintele și gesturile cu măsura fostei Securități). De-atunci am dobândit ceva minunat în metabolismul ființei mele: am avut mereu senzația că-mi pot "pipăi" libertatea și am capătat o oarecare recunoaștere a mea în ochii mei. Dacă nu chiar o anumită aroganță. Pe urmă am mai aflat că, așezându-mă în spațiul libertății și manifestindu-mă ca individ liber, m-am așezat implicit în spațiul urii: ceilalți te vor urî dacă toate îngrădirile ți le vei pune singur, doar tu, în vreme ce ei le vor primi și le vor accepta de-a gata".
Restul textului pe Contributors.ro.
