Două persoane, mamă și fiu, au murit după ce locuința lor de la parterul unui bloc din municipiul Tulcea a fost cuprinsă de flăcări, potrivit reprezentanților ISU Tulcea.
”În cursul nopții trecute, prin apel la numărul unic de urgență 112, Inspectoratul pentru Situații de Urgență Delta județului Tulcea a fost anunțat de un cetățean despre faptul că pe Strada Neptun din municipiul Tulcea, iese fum dintr-o locuință aflată la parterul unui bloc”, au anunțat duminică ISU Tulcea.
Din informațiile primite la fața locului, pompierii au aflat că există posibilitatea ca în locuință să fie două persoane, acestea fiind găsite inconștiente de salvatori.
”Au fost extrase din zona de pericol și împreună cu cu echipajele medicale SAJ și SMURD au efectuat manevrele de resuscitare. Din păcate, rezultatul manevrelor nu a fost unul pozitiv, cele două victime, o femeie de 89 de ani și un bărbat de 57 de ani, mamă și fiu, au fost declarate decedate de către medic”, au transmis reprezentanții ISU.
Lichidarea incendiului și posibilele cauze
În paralel cu misiunea de căutare salvare, pompierii au intervenit pentru lichidarea incendiului care se manifesta la materiale din plastic cu degajare mare de fum. Acesta a fost lichidat rapid eliminând astfel pericolul de extindere a incendiului la locuințele din imobil.
Cauza probabilă de producere a incendiului a fost un cablu electric defect.
Recomandările ISU Tulcea
Pompierii reamintesc că folosirea cablurilor electrice defecte, improvizațiile și suprasolicitarea rețelelor pot genera incendii cu urmări grave. Aceștia recomandă:
- folosirea cablurilor și prelungitoarelor achiziționate doar din surse sigure, precum magazinele specializate.
- evitarea suprasolicitării rețelei electrice prin conectarea mai multor consumatori mari pe aceeași priză.
„Folosirea improvizațiilor la cabluri, dispozitive și prelungitoarele electrice este INTERZISĂ!”, subliniază reprezentanții ISU Tulcea.