Klaus Iohannis nu este exclus doar de la revocarea șefului DNA, prin decizia controversată a CCR de ieri, dar va avea un rol mult diminuat și în numirea unui eventual succesor.
Legile justiției, trecute în forță în Parlament de PSD-ALDE, în ciuda criticilor masive venite din societatea civilă, de la corpul profesional al magistraților și de la partenerii internaționali, prevăd un rol aproape formal al președintelui la numirea șefilor de parchete (DNA, DIICOT, Parchetul general).
CCR a oferit și un alibi perfect partidelor de guvernământ: a oferit o motivare în care se spune negru pe alb că "Președintele României nu are nicio atribuție constituțională expresă care să justifice un drept de veto în această materie".
Ce prevede Legea 303/2004, aflată acum în vigoare. Spre deosebire de numirea șefilor de la Înalta Curte, în cazul procurorilor-șefi, procedura îl include și pe ministrul Justiției, care face propunerea, apoi CSM dă aviz (consultativ), iar președintele României poate refuza, de câte ori vrea, dar motivat.
Deci puterea pe care o are șeful statului, potrivit legii în vigoare, este maximă: poate întoarce propunerea făcută de ministrul Justiției sau poate ignora avizul CSM.
Ce prevedere legea propusă de PSD-ALDE: ministrul Justiției propune un procuror-șef, CSM dă aviz consultativ, iar președintele poate refuza propunerea O SINGURĂ dată, motivat. Practic, PSD a diminuat atribuțiile președintelui (care, teoretic, putea respinge propuneri nelimitate), oferindu-i, în schimb, puteri mai mari minsitrului Justiției, în prezent Tudorel Toader.
Ce spune motivarea CCR: „Având în vedere caracterul bicefal al autorității executive, legiuitorul a optat pentru o procedură în cadrul căreia Guvernul și Președintele să conlucreze. Rolul central în această ecuație îl are, însă, ministrul justiției, sub autoritatea acestuia funcționând procurorii constituiți în parchete. Președintele României nu are nicio atribuție constituțională expresă care să justifice un drept de veto în această materie".
Pe scurt, CCR spune că majoritatea PSD-ALDE a fost indulgentă cu Iohannis atunci când i-a oferit posibilitatea să refuze o dată propunerile făcute de ministrul Justiției. Putea să-l transforme din nou în notar, ca în cazul numirii șefilor ÎCCJ.
Unul dintre magistrații CCR, Livia Stanciu, a făcut opinie separată, potrivit Adevarul, arătând că, prin noua formă a legii, șeful statului nu ar avea nicio putere reală în numirea conducerilor unor instituții precum Curtea Supremă, Parchetul General, DNA și DIICOT, deși are cea mai mare legitimitate politică.
Legile justiției sunt la un pas de promulgare după ce au fost deja întoarse în Parlament de președintele Iohannis și contestate (fără mare succes) la CCR.