Coronavirus - România: 54009 de cazuri confirmate

Vezi mai multe detalii

Cristian Tudor Popescu, REACŢIE VIRULENTĂ despre cazul judecătorului CCR Toni Greblă

Thursday, 22 January 2015, 20:57 Sursă: REALITATEA.NET

Cristian Tudor Popescu a vorbit despre cazul judecătorului CCR Toni Greblă, adus cu mandat la DNA joi şi urmărit penal pentru trafic de influenţă şi constituirea unui grup infracţional organizat.

"Nu coment acţiunile justiţiei, ale magistraţilor, dar ce pot să comentez este imaginea: cum se văd lucrurile astea, ce se întâmplă, la nivelul societăţii şi cetăţenilor. Sentimentul care ne încearcă e al metastazei, al cancerului generalizat care atacă toate organele, ca într-o intervenţie chirurgicală în care mai dai de câte o tumoare, acum găsim până la cap, până la creier, ce ar fi CCR pentru statul român. Asta după ce şefa anti mafia a fost reţinută şi acuzată de ceea ce ştim cu toţii, te trec fiorii, asta după ce ministrul de interne David e băgat în maşină cu o mişcare cunoscută lui din funcţia avută, mâna pe cap, pe bancheta din spate. Asta după ce Chiuariu e condamnat definitiv pentru corupţie şi şpăgi de milioane de euro. Toate organele statului sunt atinse de acest cancer al corupţiei.

Sentimentul cetăţeanului e de insecuritate, de scădere a încrederii în instituţiile statului. când spui CCR, sună ca un templu, e aproape religios, acolo sunt oameni mai presus de bănuială, dumnezei ai justiţiei...când vezi în ce e amestecat acest om, vom vedea cât de vinovat, pornind de la acest finuţ care se declară proxenet de profesie....Toni Greblă, ca şi Mircea Băsescu, n-a avut nicio apăsare să stabilească astfel de relaţii cu un interlop.. Întrebarea omului de rând este: păi dacă la CCR poate apărea un asemenea individ, cu asemenea probleme, ce speranţe să mai am la judecătoria de sector sau în judeţ? Cum or fi judecătorii dacă în capul justiţiei avem un asemenea cancer?

Întrebarea cheie asta este: când domnul Greblă a fost numit, toate lucrurile erau presupus a fi cunoscute de organe ale statului, de SRI, de procuratură şi de preşedintele României. Preşedintele Băsescu l-a validat pe domnul Greblă. El a fost extrem de vigilent în alte situaţii, în legătură cu numirile, nu care cumva să se strecoare o persoană în neregulă....domnul Greblă a trecut în această funcţie fără ca dl Băsescu, să fi ţinut a cunoaşte aceste lucruri, era de datoria sa să le cunoască.....Domnul Băsescu se găseşte din nou în situaţia cu fratele său, în care pretindea că nu ştie ce se întâmplă între fratele său şi Bercea.

Mi-e teamă că ceea ce spunea Băsescu, care a reuşit în ultima parte a mandatului să introducă şi preşedinţia în enumerarea metastazelor descrise, atunci când a fost iritat de faptul că nu i se deschide pârtie favoritei sale în campania electorală, a spus că serviciile secrete au căpătat prea multă putere. L-a spus doar atunci. Dacă dna Udrea nu avea probleme la Paris şi ar fi fost susţinută mai bine în campanie, ca element tânăr, Băsescu tăcea chitic. A spus un lucru care nu era neadevărat.

Asta nu înseamnă că SRI se apucă să controleze tot în România...dar faptul că SRI vrea să fie stat în stat, vrea să nu îi sufle nimeni în ciorbă, dacă vrea legea Big Brother şi legea cartelelor prepay...Serviciile secrete au această pretenţie de a nu fi controlaţi de nimeni în feuda lor.

Nu sunt adeptul teoriilor conspiraţiilor, nu fac speculaţii fără bază, să mă apuc să spun că SRI a difuzat aceste fapte despre Greblă, pe care le ţinea la frigider, pentru că legea Big Brother a fost declarată neconstituţională de către CCR. Dar cum arată acest caz, cu struţi, cu rochii, cu export în Rusia....probabil de carne de struţ...finuţul, proxenetul, a spus un lucru..."i-am dat 2 rochii, îi mai dau 5...pentru că e naşa". Dacă dosarul se dovedeşte subţire, fără probe, avem o mare problemă. Oricum avem o mare problemă, în situaţia în care un judecător CCR e ridicat cu mandat şi dus la DNA. Dacă procurorii nu vor fi în stare să ducă acest dosar la bun sfârşit, avem o problemă cu DNA-ul şi cu SRI-ul. Lucrurile nu au cum să iasă bine pentru România, din ceea ce vedem acum.

Ştiţi de câţi ani se pronunţă cuvântul anticorupţie cel puţin o dată pe zi, în media? Din 1997, când preşedintele Constantinescu a început cruciada anticorupţie..a fost o pauză, în perioada Năstase, în 2000-2004, apoi iar au urmat 10 ani de cruciadă. Iată că după atâţia ani continuăm să descoperim tumori. Am fi crezut că s-au speriat, că poate nu mai bagă mâna să fure până la cot, dar pare că, pe măsură ce creşte anticorupţia, creşte şi corupţia".

Alte articole din: ACTUAL
Alte articole din: ACTUAL