Graba strică treaba, iar Corina Chiriac (68 de ani) chiar a păţit-o de data asta! Solista a alunecat pe scări, accident în urma căruia s-a ales cu probleme la piciorul drept. Medcii i-au recomandat să evite să calce pe piciorul accidentat, iar faptul că două săptămâni este sub această restricţie i-a cam dat fiori.
"E neplăcut. Sunt pierderi, frustrări, trebuie anulate concerte. Eu sunt mai distrată, car valize, ud flori, mă mir că nu mi-am spart capul până acum. Eu cred că încă mai am 16 ani şi mai am încă 200 de ani de trăit. Mă descurc cu un cadru. Am piciorul într-o faşă elastică, pe care seara o scot. Cu spălatul e mai greu...Mi-am adus aminte de vremurile în care mă spălam cu cana. În câteva săptămâni mă refac. Primul lucru care i se întâmplă cuiva într-o astfel de situaţie este să cadă în depresie şi fix acest lucru nu trebuie să se întâmple. Port balerinii mei de condus până în provincie, care sunt comozi", a povestit cântăreaţa uşor îngrijorată.