Comisia de etică care ar trebui să se pronunțe în cazul presupusului plagiat al Laurei Codruța Kovesi nu există, chiar dacă este prevăzută de lege. A spus-o la Realitatea TV decanul Universitații de Vest din Timișoara, Marilen Pirtea.
Oricum, instituția la care și-a susținut teza șefa DNA are doar rol consultativ, a precizat Pirtea.
"Nu există această comisie, ea trebuie înființată. Nu ni se spune cine o înființează, din cine e formată, cine sunt membrii, cine o numește ce atribuții are", a declarat decanul Universitații de Vest la emisiunea "Prime Time News"
Așa se face că răspunsul în cazul presupusului caz de plagiat al șefei DNA Laura Codruța Kovesi se lasă încă așteptat.
Decanul Universității de Vest din Timișoara a adăugat că instituția pe care o conduce are, în acest caz, doar un rol consultativ. Iar în momentul de față se așteaptă sesizări de la Consiliul Național de Atestare a Titlurilor, Diplomelor si Certificatelor Universitare și Parchet (CNADTCU).
"Nu am primit nicio solicitare de la CNADTCU, dincolo de autosesizarea noastră pentru comisia de etică. Deci CNADTCU trebuie să ne trimită nouă o solicitare și apoi trebuie să curgă 30 de zile ca să răspundem", a mai spus Pirtea.
Marilen Pirtea a subliniat și că nicio școală doctorală din țară, din cele 214 existente, nu mai este acreditată, după ce atestarea dată pe 5 ani a expirat.