Cine sunt investitorii străini din UMBRĂ din România

Monday, 06 October 2014, 15:15, Sursă: KeysFin.com

Broadhurst Investments Limited şi NE Property Cooperatief U.A.. Aţi auzit vreodată de aceste fonduri de investiţii? Ei bine, potrivit unei analize KeysFin, aceştia sunt investitorii cu cea mai largă plajă de business din România.

Analiştii de la compania de business information şi credit risk management KeysFin au vrut să vadă cine sunt investitorii străini din umbră din România, dincolo de cei vizibili, precum Renault, Lafarge, Vodafone, Orange sau Telekom, ca să îi cităm pe cei mai cunoscuţi publicului larg.

 După ce au analizat datele despre aproximativ 100.000 de acţionari persoane juridice cu pachete de acţiuni majoritare (peste 50%) inregistraţi la ONRC, rezultatele au fost unele cel puţin surprinzătoare.

 Business-ul în România se duce tot mai mult prin intermediul unor off-shore-uri, dovadă că ciprioţii au ajuns să controleze 19% dintre afacerile înregistrate cu acţionari străini  înregistrate la ONRC.

 Pe locul secund s-au clasat italienii, cu 12%, urmaţi de olandezi şi germani cu 9%, respectiv 8%.

 Un alt grafic, extrem de sugestiv, arată că business-ul este gestionat, în principal, de fondurile de investiţii.

 Privit exclusiv prin prisma numărului de companii cu acţionari străini majoritari înregistraţi la firmele din România, cel mai important investitor în economia românească este Broadhurst Investments Limited, un fond de investiţii cu afaceri specializat în tranzacţii imobiliare, construcţii, informaţii şi comunicaţii, industria prelucrătoare, comerţ, intermedieri financiare şi asigurări.

 Broadhurst Investments Limited are acţiuni la 55 companii înregistrate la ONRC, un record în materie.

 Broadhurst este prezent în mai toate domeniile importante din economie.

Dintre companiile din portofoliu, fondul de investiţii este prezent, printre altele, în 36 de firme de tranzacţii imobiliare, 8 de comunicaţii&informaţii şi 5 din industria prelucrătoare.

 Dacă daţi o căutare pe Google cu numele firmei, veţi descoperi destul de puţine ştiri, dovadă discreţia cu care acţionează, însă relevante privind accentul pe imobiliare pus de aceşti investitori.

 În aceleaşi coordonate se înscriu şi următorii doi  jucători prezenţi în topul KeysFin.

 Fondurile de investiţii NE Property Cooperatief U.A. şi SIF Imobiliare  PLC deţin acţiuni la 20 respectiv 19 companii.

 Coincidenţă sau nu, cele două fonduri sunt prezente cu investiţii în cam aceleaşi domenii, de la construcţii şi tranzacţii imobiliare, la activităţi profesionale, ştiinţifice şi tehnice.

 În clasamentul investitorilor străini cu cea mai mare plajă de investiţii urmează câteva holdinguri precum RG Renovatio Group Limited, Operageo Limited, Central Eastern European Real Estate,Newarch Investments Limited, Plaza Centers NV, LP Ellinas Developers Limited si ECG Central European Gas Limited.        

 „Vorbim, în general, de structuri de business care au intrat în România mai întâi în domeniul imobiliar, având în vedere boom-ul din ultimii 10 ani, iar apoi s-au extins în alte domenii, de la agricultură la IT, comerţ şi mai ales energie, în special pe segmentul eolian”, spun analiştii de la KeysFin.

 Potrivit acestora, faptul că acestea nu sunt vizibile în spaţiul public reprezintă o trăsătură fundamentală al modului în care acestea derulează afacerile.

 “Fondurile de investiţii au la rândul lor în spate investitori strategici care preferă discreţia, care încearcă să exploateze oportunităţile cât mai rapid şi fără prea multă publicitate. Este o caracteristică specifică acestor structuri care, iată, au ajuns să controleze sute, dacă nu mii de companii din România.”, au concluzionat experţii.

 Cititi continuarea analizei pe site-ul KeysFin.com

Adaugă părerea ta
Alte articole din: ECONOMIE