Coronavirus - România: 471536 de cazuri confirmate

Vezi mai multe detalii

Cel mai înfricoșător pod de sticlă din lume, inaugurat în China

Monday, 22 August 2016, 16:37 Sursă: REALITATEA.NET

Aflat la o înălțime de 300 de metri, cu o lungime de 430 de metri, 6 metri lățime și cu podeaua realizată din panouri de sticlă pentru a putea fi admirată priveliștea, podul se află în zona unui canion uriaș din Parcul Național Tianmenshan, provincia Hunan din centrul Chinei.

Anul viitor în luna iunie turiștii vor putea face aruncări în gol cu coarda din trei puncte de susținere ale podului, a declarat Joe Chen coordonatorul adjunct de proiecte al companiei de turism care gestionează canionul Zhangjiajie.

Podul poate fi traversat zilnic de 8.000 de vizitatori. Rezervările trebuie făcute cu cel puțin o zi în avans. Zonele canionului din apropierea celor două părți ale podului au fost vizitate anul trecut de 1,2 milioane de turiști. În acest an, inginerii au făcut mai multe teste de rezistență cu public pentru a-i asigura pe cei mai puțin curajoși de rezistența podului, astfel au fost folosite ciocane grele și a fost condusă o mașină plină cu pasageri pe întreaga lungime a podului.


Citeste totul despre:


Alte articole din: ACTUAL
Alte articole din: ACTUAL