Actual· 3 min citire

Austria intră de marți în LOCKDOWN timp de o lună

Coronavirus in Austria

Coronavirus in Austria

Scris de Dan Istratie Publicat: 31 oct. 2020, 21:15

Guvernul austriac a anunțat sâmbătă o nouă izolare parțială, cu impunerea unei interdicții de circulație și închiderea restaurantelor, hotelurilor, instituțiilor culturale și sportive, în încercarea de a opri al doilea val al pandemiei de COVID-19, transmit agențiile internaționale de presă.

"O a doua izolare va fi în vigoare de marți până la sfârșitul lunii noiembrie", a declarat cancelarul conservator Sebastian Kurz într-o conferință de presă la Viena.

Va fi interzisă ieșirea din case între orele 20:00 și 06:00, iar întâlnirile private vor fi limitate la maximum două familii, a spus el, avertizând că viața socială va fi afectată "dramatic".

Dincolo de închiderea muzeelor, teatrelor, cinematografelor sau piscinelor, toate evenimentele, cu excepția înmormântărilor, sunt anulate, inclusiv nunțile, petrecerile de ziua de naștere și târgurile de Crăciun, o tradiție care atrage de obicei milioane de vizitatori în fiecare an în țară, scrie AFP.

Fanilor li se interzice participarea la evenimente sportive de nivel înalt, iar sporturile la nivel de amatori nu pot avea loc decât în exterior și fără contact fizic.

Spre deosebire de măsurile din primăvară, școlile și creșele vor rămâne deschise, la fel și magazinele și saloanele de coafură și frizeriile. În cazul liceelor și universităților, cursurile se vor desfășura online, în timp ce telemunca este puternic încurajată.

Măsurile trebuie aprobate de parlament duminică și interdicția de circulație trebuie reaprobată de parlament la fiecare 10 zile, scrie DPA.

Austria, care a fost relativ cruțată de primul val, înregistrează o explozie a numărului infecțiilor în ultimele săptămâni.

Țara de 8,8 milioane de locuitori înregistrează acum peste 5.000 de cazuri zilnice, față de numai 1.000 la începutul lunii octombrie, iar spitalele înregistrează un aflux din ce în ce mai mare de pacienți. De asemenea, a contabilizat 1.109 decese de la izbucnirea pandemiei.

Sâmbătă, Austria a raportat 5.349 de cazuri noi în în ultimele 24 de ore, după ce a anunțat vineri un record de 5.627.

"Dacă nu acționăm acum, capacitățile de terapie intensivă vor fi saturate", a avertizat cancelarul care nu prevede o inversare a tendinței înainte de "cel mult 7 până la 14 zile".

El a spus anterior că dorește să "facă totul pentru a evita o nouă izolare", după restricțiile din primăvară care au împins economia în recesiune, dar a trebuit să se hotărască la aceste noi măsuri în fața deteriorării rapide a situației sanitare.

Companiile de catering și turism au deplâns imediat aceste noi măsuri, cerând ajutor financiar, dar resemnarea pare să domine în rândul populației.

Potrivit Reuters, companiile obligate să închidă vor primi ajutor în valoare de 80% din vânzările lor cu un an mai devreme.

Sebastian Kurz a spus că speră să se revină la o viață mai normală și la "mai multă libertate" în decembrie, având în vedere sărbătorile de la sfârșitul anului.

Măsurile luate de Austria seamănă foarte mult cu cele stabilite de Germania vecină, care are mai puțin de jumătate din infecția sa, conform datelor Centrului European de Prevenire și Control al Bolilor (ECDC), scrie Reuters. În ultimele două săptămâni, Austria a înregistrat aproximativ tot atâtea cazuri ca și Marea Britanie sau Italia, țări cu populații de aproximativ 60 de milioane de locuitori, conform datelor ECDC. Iar în ultima săptămână a existat o accelerare rapidă, cu un salt de 26% de joi până vineri.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News