Actual· 2 min citire

Alexandru Rafila, despre alegerile la Primăria Capitalei: ”Se pot desfășura oricând, inclusiv în acest an”

Alexandru Rafila, despre alegerile la Primăria Capitalei

Alexandru Rafila, despre alegerile la Primăria Capitalei

Realitatea.NET
Scris de Realitatea.NET Publicat: 13 oct. 2025, 19:17

Alexandru Rafila, purtătorul de cuvânt al PSD, a delcarat luni că alegerile pentru Primăria Capitalei se pot desfășura oricând, inclusiv în acest an, cu respectarea unor principii și anume fiecare dintre partidele coaliției fie au un candidat propriu, fie există un candidat comun al coaliției.

”După cum știți, Guvernul României este cel care aprobă, prin hotărâre, data alegerilor. Alegerile se pot desfășura oricând, se pot desfășura inclusiv în acest an, cu respectarea unor principii pe care atât eu cât și colegii noștri le-am expus foarte clar. Trebuie să existe un protocol clar de organizare acestor alegeri în care fiecare dintre partidele componentele acestei coaliții fie au un candidat propriu, fie există un candidat comun al coaliției”, a spus Alexandru Rafila, după ședința PSD. 

Social-democratul a subliniat că ”nu poți să fii în coaliție la Guvern și să faci o altă coaliție, de exemplu, la alegerile pentru Primăria Capitalei”.

Potrivit lui Alexandru Rafila, aceste aspect trebuie clarificate de la început lucrurile, pentru că altfel, cădem într-o chestiune care nu are rațiune din punct de vedere politic.

”Nu poți să soliciți sprijinul și contribuția importantă a Partidului Social-Democrat în cadrul Guvernului și, pe de altă parte, să existe posibilități care să infirme coaliția aflată la guvernare, printr-o altă decizie la nivelul alegerilor de la nivelul municipiului”, a mai arătat Rafila, adăugând că speră ca acest subiect să fie tranșat în coaliție.

Întrebat despre o posibilă candidatură a lui Sebastian Burduja din partea PNL, Alexandru Rafila a menționat că nu are niciun fel de element care să-i spună că acesta dorește să candideze.

”În mod evident, o astfel de decizie trebuie să desemneze un candidat și trebuie să existe un consens. Nu are importanță dacă candidatul este de la PSD”, a mai spus Rafila.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News