Ministrul Educației, Pavel Năstase, a declarat, miercuri, într-o conferință de presă, că trebuie să elaboreze o nouă lege a educației până la sfârșitul acestui an, așa cum este menționat în programul de guvernare.
"Conform Programului de guvernare, până la sfârșitul anului 2017, trebuie să avem o nouă lege a educației naționale. În acest context, Consiliul Național al Rectorilor și alte consorții universitare vor fi invitate la un dialog pe această temă și în același timp comisiile parlamentare de educație din Parlamentul României care sunt abilitate să producă această lege. Deci, împreună cu Parlamentul și împreună cu aceste consilii și consorții vom demara acest proces de a crea o nouă lege a Educației Naționale care are ca termen, așa cum spuneam, sfârșitul acestui an" a declarat Pavel Năstase, Ministrul Educație.
Proiectul de lege cu privire la schimbarea legii educației va fi înaintat Parlamentului până la finele anului. Ultima schimbare adusă legii educației a avut loc în mandatul lui Adrian Curaj, atunci când a fost introdusă obligativitatea clasei zero.
Un nou concurs pentru funcțiile de directori
Ministrul Educației, Pavel Năstase, a anunțat că în luna august se va organiza un nou concurs pentru funcțiile de directori, în prezent fiind multe posturi vacante, ocupate temporar de dascăli care nu au participat sau nu au promovat concursul din octombrie.
"În urma concursului, au rămas un număr de posturi neocupate. Aceste posturi trebuia ocupate de cineva. Conform metodologie, trebuia inspectorul general împreună cu consiliul de administrație de acolo și la propunerea consiliului de profesori trebuia să numească un director sau un director adjunct. Lucrul ăsta nu se întâmplase. Era un blocaj" a declarat ministrul Educației, Pavel Năstase.
Primul ordin de ministru semnat de Pavel Năstase a fost pentru numirea a peste 660 de directori și directori adjuncți în unitățile de învățământ acolo unde acest concurs nu a fost promovat sau acolo unde nu au existat înscriși. Măsura este una temporară, până în vară, scrie Mediafax.
"Am găsit această posibilitate de alegere pentru cei implicați în procesul de numire, astfel încât, cei care au fost în concursul de directori care picaseră concursul sau nu participaseră la concurs să poată să fie numiți. Oameni cu axperiență, rezolând în felul aceste o situație care bloca sistemul de învățământ. Nimeni din anul școlar 2016-2017 nu va mia ocupa o funcție de director sau director adjunct fără concurs. Deja am demarat o acțiune pentru un nou concurs care va fi în luna august. Aceste numiri sunt temporare până la sfârșitul anului, ca școala să nu fie blocată" a mai adăugat Pavel Năstase.
În octombrie 2016, a avut loc primul concurs pentru directori din ultimii opt ani. Concursul a fost introdus în speranța că nu vor mai exista directori și directori- adjuncți numiți politic, în fruntea școlilor. La momentul respectiv, 9.500 de directori ai instituțiilor din învățământul preuniversitar s-au înscris la acest examen. Acest lucru a creat o întreagă nemulțumire în rândul candidaților, de la metodologia concursului, până la organizarea lui. În urma acestui examen, DNA a deschis o închetă deorece au existat mai multe plângeri conform cărora subiectele ar fi fost greșit formulate.