Cadavre abandonate la morgă de familii care nu au bani de înmormântare, slujbe funerare cât mai simple și opțiunea de incinerare, mai ieftină, sunt dovezi că și morții din California sunt afectați de criza economică, relatează AFP.
La Los Angeles, Institutul Medico-Legal și morga se confruntă cu un număr fără precedent de cadavre nerevendicate de familii, care sunt incinerate.
"Motivul invocat de familii este criza economică. (...) Ne spun că nu au mijloacele financiare pentru a plăti înmormântarea", a declarat Craig Harvey, directorul Institutul Medico-Legal.
În ultimul an, institutul, unde sunt trimise cadavrele victimelor crimelor și persoanele al căror deces este suspect, a făcut 712 incinerări, față de 525 cu un an în urmă, adică o creștere de 36% în 12 luni, potrivit lui Harvey. În plus, numărul cadavrelor aduse la morga din Los Angeles a crescut cu 25% față de anul trecut.
Incinerarea intervine la aproximativ o lună de la deces, dacă rudele nu vin să ridice cadavrul. Ulterior, cenușa este păstrată timp de doi sau trei ani, iar apoi este aruncată într-o groapă comună. Pentru a ridica un cadavru, familia decedatului trebuie să plătească institutului suma de 200 de dolari. Ridicarea cenușei unui apropiat costă 352 de dolari.
Criza actuală nu este prima cu care se confruntă California în ultimii 30 de ani, însă Craig Harvey nu-și mai amintește să fi asistat la o situație asemănătoare cu cea actuală. "Mi se pare că această criză afectează mai mulți oameni" decât cele precedente, explică Harvey.
În Statele Unite au murit în 2007 2,4 milioane de persoane. Dacă majoritatea acestora au parte de funeralii tradiționale, familiile suportă tot mai greu cheltuielile masive pentru acestea.
"Am făcut un studiu în rândul membrilor noștri, la începutul anului, iar majoritatea au declarat că familiile și-au modificat alegerile în ceea ce privește înmormântările", a explicat Jessica Koth, purtătoarea de cuvânt a Asociației Naționale a Antreprenorilor de Pompe Funebre (NFDA). În plus, "criza economică" este invocată drept motiv pentru a justifica alegerea "celor mai ieftine coșciuge și urne pentru cenușă", a precizat Koth.
Familiile fac economii și când vine vorba de flori, organizează slujba de înmormântare într-o singură zi, care este redusă la serviciul funerar și îngroparea propriu-zisă, fiind exclusă astfel procesiunea, a adăugat Koth.
În paralel, tot mai multe familii optează în ultimii ani pentru incinerarea rudelor lor, mai ieftină decât înmormântarea. În 2007, încinerările reprezentau 35% dintre diferitele tipuri de funeralii la nivel național, față de 23,6% în 1997, potrivit estimărilor NFDA. În California, proporția incinerărilor depășește 50% din totalitatea serviciilor funerale.
Această opțiune a câștigat tot mai mult teren începând din anii '60, de aceea "este greu de spus dacă această creștere (...) se datorează crizei economice", a precizat Koth.
Diferența de cost este însă incontestabilă. Dacă o incinerare costă 1.000 de dolari, o înmormântare costă în medie peste 7.300 de dolari, dintre care peste 3.000 de dolari doar coșciugul.