Dublă catastrofă aviatică în Elveția. Două avioane s-au prăbușit. Bilanț: 24 de morți

 

O aeronavă cu 20 de oameni la bord s-a prăbușit sâmbătă în Elveția, la doar câteva ore după ce o familie de patru persoane a murit atunci când micuțul avion în care se afla a căzut într-o pădure în aceeași țară. Bilanțul sumbru pentru al doilea accident a fost confirmat abia duminică, dar doar la nivel neoficial.

20 de oameni au murit în Elveția, într-o catastrofă aviatică petrecută în estul țării, într-o zonă muntoasă. Avionul, un Junker JU52 HB-HOT, construit în Germania în 1939, avea 17 pasageri și 3 membri ai echipajului.

Un martor ocular, care se afla pe munte, a asistat la tragedie, potrivit cotidianului 20 Minutes. ”Avionul s-a întors 180 de grade spre sud, apoi s-a prăbușit ca o piatră”, a relatat martorul.

Aeronava s-a lovit de versantul vestic al muntelui Piz Segnas, la o altitudine de 2.540 de metri, în cantonul Grisons (est).

Cinci elicoptere au plecat în căutarea epavei și a eventualilor supraviețuitori, dar niciun bilanț oficial nu a fost oferit de autorități. Cotidianul Blick spune însă că toți cei aflați la bordul aeronavei au murit.

Bizar, accidentul a avut în aceeași zi cu o altă tragedie aviatică, petrecută tot în Elveția. 

Mai exact, un avion de mici dimensiuni s-a prăbuşit într-o pădure din Elveţia, într-o zonă greu accesibilă, în trecătoarea montană Rengg, din cantonul Nidwalden, provocând un incendiu care a distrus complet aparatul de zbor.

La bord se aflau patru membri ai unei familii. Niciunul nu a supraviețuit. 

 

Subiecte pe aceeași temă



Adaugă părerea ta

  • Connect
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.
print


Iti place noua modalitate de votare pe Realitatea.net?