Cresc, din nou, salariile la stat

 

Camera Deputaţilor a adoptat, miercuri, OUG 41/2018 pentru modificarea Legii salarizării personalului plătit din fonduri publice, stabilind unele majorări salariale pentru o serie de categorii de personal.



Ordonanţa prevede modificarea şi completarea Legii-cadru nr. 153/2017, în sensul introducerii unor reglementări referitoare la introducerea acordării, începând cu luna mai 2018, a indemnizaţiei de hrană pentru personalul din universităţile de stat, dar şi scoaterea gărzilor din limitarea sporurilor la 30% pentru personalul din unităţile sanitare.

Textul adoptat mai prevede şi introducerea posibilităţii pentru unităţile sanitare de monospecialitate şi serviciile de ambulanţă judeţene de ambulanţă şi Serviciul de ambulanţă al municipiului Bucureşti - Ilfov de a beneficia de majorarea procentului care se aplică asupra sumei salariilor de bază, în vederea acordării sporurilor stabilite pentru fiecare dintre aceste unităţi sanitare, astfel încât să se asigure limita minimă a sporurilor prevăzute în regulamentul aprobat.


În Comisia pentru muncă au fost introduse mai multe amendamente.

Conform celor adoptate, personalul încadrat pe funcţiile de inspector şcolar general adjunct, inspector şcolar de specialitate şi inspector şcolar beneficiază de majorarea salarială cu 20% acordată personalului didactic.

Personalul din cadrul aparatului propriu al Ministerului Finanţelor Publice şi Ministerului Muncii şi Justiţiei Sociale beneficiază de majorarea salariilor de bază cu până la 25%, în baza criteriilor stabilite prin ordin al ministrului Finanţelor Publice şi, respectiv, prin ordin al ministrului Muncii şi Justiţiei Sociale.

De asemenea, personalul didactic din învăţământul special şi special integrat, precum şi din centrele judeţene de resurse şi de asistenţă educaţională, respectiv Centrul Municipiului Bucureşti de Resurse şi Asistenţă Educaţională şi din structurile coordonate, monitorizate şi evaluate de către acestea, beneficiază de o majorare cu 15% a salariului de bază.

"Pentru personalul didactic de predare din învăţământ, precum şi pentru personalul didactic de conducere prevăzut la punctul 1 nr. crt. 1, 2, 4 - 6 şi punctul 2 din anexa nr. I, capitolul I, litera A, se acordă un spor de suprasolicitare neuropsihică, de 10% din salariul de bază", precizează un amendament depus de Liviu Dragnea. Un alt amendament al liderului PSD adoptat prevede: "Cadrele didactice care ocupă funcţiile de şef secţie, şef laborator sau şef serviciu medical desfăşoară activitate integrată, prin cumul de funcţii, în baza unui contract de administrare cu o durată de 7 ore zilnic şi beneficiază de drepturile salariale aferente contractului de administrare".

Potrivit unui alt amendament adoptat, "începând cu drepturile salariale aferente lunii următoare intrării în vigoare a prezentei legi, personalul de cercetare cu studii superioare din unităţile clinice, din institutele şi centrele medicale, care este confirmat în gradele profesionale corespunzătoare funcţiilor de la nr. crt. 1 - 13 ale lit. a.1, pct. 2, capitolul I, anexa nr. II la Legea nr. 153/2017, cu modificările şi completările ulterioare, beneficiază de salariul de bază prevăzut pentru unităţi clinice stabilit de lege pentru anul 2022".

Alt amendament prevede că, în situaţia în care, în urma promovării în funcţie, grad sau treaptă profesională ori a avansării în gradaţie, potrivit legii, rezultă un salariu de bază mai mic decât cel avut la data promovării sau avansării în gradaţie, se păstrează salariul de bază avut anterior promovării sau avansării în gradaţie.

Au fost prevăzute, de asemenea, majorări ale salariilor pentru personalul de specialitate criminalistică din INEC.

Astfel, pe perioada în care desfăşoară activitate de expertiză criminalistică, persoanele care ocupă funcţii de conducere beneficiază de majorarea salariului de bază cu 10%, iar persoanele care ocupă funcţii de execuţie beneficiază de majorarea salariului de bază cu 5%. Majorarea salarială se suportă din venituri proprii.

Subiecte pe aceeași temă



Adaugă părerea ta

  • Connect
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.
Comentarii existente
0 0
Groza
21 Mar 11:22
Bani vor fi dar imprumuturi , nepotii trebuie sa-i restitue.Cum gandese romanul?Sa se descurce si ei.
Răspunde
0 0
ion carutasul
21 Mar 09:02
Astia din lumea medicala nu isi meritau nici vechile salarii, Cele de azi nici atat !
Răspunde
0 0
ion carutasul
21 Mar 09:00
Astia din lumea medicala nu isi meritau nici vechile salarii...dar cele de azi nici atat.
Răspunde
0 0
bican
21 Mar 08:47
asta e mita electorala. In 1989 o primarie era la 10.000 de sateni si avea 8 salariati acum e o primarie la 600 de sateni si are 80 de salariati
Răspunde
0 0
johnneil
21 Mar 08:22
Restul populatie puteti pleca unde vedeti cu ochii! Drum bun va urez din tot sufletul!
Răspunde
0 0
iohanis
20 Mar 20:44
PTR PENSIONARI - HAPURI, LA GROAPA CU EI CA NU MAI AJUNG LA VOT.
PTR PROFESORI PENSIONARI DUPA 40 ANI .... LA SOCOLA SAU LA BALACEANCA CU EI , NU LE MAI TREBUIE SPOR DE SOLICITARE NEUROPSIHICA PTR CA AU SCOS TEMBELI CA DRAGNEA, VIORICA, VALCOV, SAU BERBECUL ALA DE LA FINANTE...
Răspunde
Afișează mai multe comentarii
print


Iti place noua modalitate de votare pe Realitatea.net?