Viața unui american s-a oprit în loc în momentul în care medicii l-au informat că are o tumoare pe creier și mai are doar câteva luni de trăit. Ce a urmat după aceea i-a uimit și i-a revoltat pe toți prietenii și membrii familiei, dar mai ales pe el, scrie Huffington Post.
Americanul Mark Templin a aflat cu uimire, în urmă cu câțiva ani, că are o tumoare pe creier. Medicii i-au mai dat câteva luni de trăit, ceea ce l-a aruncat într-o depresie oribilă.
După o scurtă perioadă, Templin a aflat însă că nu are și nu a avut niciodată tumoarea cu pricina, el urmând un tratament greșit și potențial periculos din vina medicilor.
A acționat în judecată spitalul, care este acum obligat să îi plătească aproape 60.000 de dolari.
Momentul neplăcut a avut loc în 2009, când Templin s-a dus la medic din cauza unor dureri acute îm piept. Ceva mai târziu a dezvoltat și alte probleme. Avea dureri de cap, probleme de vorbire și de vedere.
În urma unui set de analize, medicii l-au informat pe american că este suspect de tumoare pe creier. Omul a început să urmeze un tratament indicat, în vreme ce a intrat într-o depresie adâncă.
El a mărturisit că plângea tot timpul și că a fost aprope de a se sinucide.
Ulterior, după un nou set de analize, medici au fost nevoiți să îi spună că nu a avut niciodată vreo tumoare și că simptomele pe care le acuza erau cauzate de un preinfarct suferit.
O instanță a decis acum că omul trebuie să primească 59.820 de dolari despăgubiri din partea spitalului.