Nimeni nu a putut intra în apartamente pentru a recupera măcar câteva bunuri, deoarece imobilul nu a fost pus în siguranță. Primăria Capitalei, care își asumase că va realiza gratuit lucrările, explică acum de ce nu s-a făcut niciun pas concret.
Promisiuni neonorate și un bloc rămas în ruină
Lucrările ar fi trebuit să înceapă până la jumătatea lunii decembrie, conform angajamentului făcut de fostul viceprimar general Stelian Bujduveanu, coleg de partid cu actualul primar Ciprian Ciucu. La fața locului situația este neschimbată: oamenii nu pot intra în bloc, iar punerea în siguranță a structurii nu a fost realizată.
Primăria Capitalei susține că procedurile sunt blocate din motive administrative și legale.
„Lucrările de punere în siguranță a imobilului din Strada Vicina nr. 1, bloc 32, scara 2, Sector 5, afectat de explozia din 17.10.2025, nu au putut fi demarate până în prezent din motive administrative și legale”, se arată în comunicatul instituției pentru Click!
Acordurile proprietarilor, condiție obligatorie pentru începerea lucrărilor
Pentru obținerea Certificatului de Urbanism și a Autorizației de Construire, Primăria are nevoie de acordul tuturor proprietarilor, exprimat prin declarații notariale. Fără aceste documente, Primăria Sectorului 5 nu poate emite actele necesare.
În decembrie, Stelian Bujduveanu anunța că toate cele 54 de declarații au fost semnate. După schimbarea conducerii, Primăria Capitalei îl contrazice.
„Până în acest moment au fost semnate 53 din cele 54 de declarații necesare. În cazul declarației lipsă, situația este una obiectivă: unul dintre coproprietari este internat în străinătate pentru îngrijiri medicale, iar cel de-al doilea este decedat”, transmite instituția.
Fără această ultimă declarație, documentația de urbanism nu poate fi emisă, iar lucrările rămân blocate.
Primăria mai precizează că, imediat după obținerea actelor, dispune de bugetul necesar și va începe procedura de punere în siguranță a imobilului.
Unde locuiesc acum familiile afectate
Primăria Capitalei a transmis și situația actuală a celor 54 de familii evacuate:
– 43 de familii locuiesc în chirii plătite de municipalitate pentru lunile octombrie, noiembrie și decembrie
– 2 persoane sunt cazate în centre rezidențiale ale Direcției Generale de Asistență Socială
– 9 familii nu au solicitat sprijin pentru decontarea chiriei
Scutiri de taxe pentru proprietarii din blocul afectat
Primarul Sectorului 5, Vlad Popescu‑Piedone, a anunțat pe 14 ianuarie că proprietarii apartamentelor din blocul afectat sunt scutiți de plata taxelor și impozitelor locale până la remedierea situației.
„Am decis scutirea de la plata taxelor şi impozitelor locale pentru proprietarii apartamentelor din blocul în care s-a produs explozia din 2025. Încă din ziua exploziei, am promis că cei afectați nu vor mai plăti taxe și impozite locale până la remedierea situației. Astăzi, respectăm această promisiune prin măsuri concrete”, a declarat edilul.
Cei care au achitat deja taxele pot solicita restituirea sumelor de la Direcția de Impozite și Taxe Locale Sector 5.
Un bloc în ruină și zeci de familii în așteptare
În timp ce autoritățile invocă proceduri și documente lipsă, oamenii afectați de explozie continuă să trăiască în incertitudine, fără acces la propriile locuințe și fără un termen clar pentru începerea lucrărilor.