500.000 de telespectatori au urmărit duminică exit-poll-ul INSOMAR, comandat de Realitatea TV

 
Foto: REALITATEA.NET
Foto: REALITATEA.NET
Postul de ştiri Realitatea TV a confirmat în ziua alegerilor europarlamentare poziţia de lider în acoperirea celor mai importante evenimente naţionale, clasându-se pe locul trei în topul general de audienţe al televiziunilor, cu un rating mediu de 1,5 puncte la nivel urban, potrivit datelor furnizate de GfK România. Vârful de audienţă al staţiei, duminică, a fost înregistrat la ora 22:49, când 717.000 de telespectatori urmăreau la emisiunea lui Robert Turcescu declaraţiile lui Gigi Becali despre activitatea pe care şi-a propus să o desfăşoare în legislativul UE.


La ora 21:00, primele estimări ale exit poll-ului realizat de INSOMAR au atras o jumătate de milion de telespectatori din mediul urban pe Realitatea TV: 4.3% rating, adică 500.000 de telespectatori şi 12.7% share urban, mai mult decât dublu faţă de principalii competitori. Pe tronsonul orar 18:50-22:00, ediţia specială moderată de Răzvan Dumitrescu a fost urmarită în fiecare minut de 247.000 de telespectatori din zona urbană, înregistrând o medie de 2.1% rating şi 6.7% share.

Emisiunea realizată de Robert Turcescu pe tronsonul orar 22:10-24:00 a înregistrat o audienţă de 3.8% şi o cotă de piaţă de 11%, la nivel urban. Pe acelaşi tronson, TVR1 a înregistrat 1.3% rating, Antena 3 – 1.9%, Antena 1 – 3.9%, iar PRO TV – 4.4% rating urban.

În topul televiziunilor pentru perioada 1 ianuarie – 7 iunie, Realitatea TV se situeaza pe locul trei, la egalitate cu Acasă TV, cu o audienţă medie de 1.2% la nivel urban.

Postul de ştiri a trimis pentru acest eveniment corespondenţi în cele două capitale ale „motorului european franco-german”, dar şi în capitala funcţională a UE. Au transmis în direct Sergiu Voicu, de la Paris, Raluca Lunculescu, de la Berlin, şi Octavian Bratosin de la Bruxelles. Corespondenţii Realitatea TV au relatat din toată România, dar şi din Spania, Italia, Ungaria şi Marea Britanie. Toate resursele tehnice ale televiziunii au fost utilizate pentru o acoperire completă şi profesionistă a evenimentului.

Toate jurnalele de ştiri au difuzat informaţiile cele mai noi şi mai relevante legate de desfăşurarea scrutinului, iar la ora 21:00 exit-poll-ul realizat de INSOMAR a dezvăluit pentru telespectatorii Realitatea TV prima imagine a rezultatelor votului.

Demersul jurnalistic al televiziunii de ştiri a fost susţinut de site-ul www.realitatea.net, care a preluat toate mesajele, comentariile şi sesizările telespectatorilor, prezentând imaginea necenzurată a alegerilor europarlamentare.

Realitatea TV este prima staţie TV de ştiri creată în România şi reprezintă canalul TV care oferă informaţiile din ţară şi din lume care contează cu adevărat, precum şi analize cuprinzătoare, realizate într-o manieră obiectivă şi profesionistă. Realitatea TV difuzează zilnic, în medie, 35 de transmisiuni în direct şi invită, în fiecare zi, peste 15 analişti, jurnalişti şi specialişti care explică telespectatorilor evenimentele zilei. Realitatea TV face parte din trustul de presă Realitatea–Caţavencu, iar acesta mai deţine, printre altele, posturile Romantica TV şi The Money Channel, reţelele Radio Guerrilla şi Realitatea FM, agenţia de presă NewsIn şi publicaţiile "Academia Caţavencu", "Cotidianul", "Business Standard" şi "Money Express".

Subiecte pe aceeași temă



Adaugă părerea ta

  • Connect
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.
print


Iti place noua modalitate de votare pe Realitatea.net?