10 celebrități care au devenit mame după vârsta de 40 de ani

Femeile sunt sfătuite să conceapă un copil între 25-35 de ani, vârstă considerată ideală, deoarece odată cu înaintarea în vârstă, scad șansele de a rămâne însărcinată. În ciuda acestui fapt, se pare că aceste celebrități au contrazis statisticile și studiile. 

Multe dintre aceste actrițe și cântărețe au devenit mame mult după prima maturitate, chiar dacă unele dintre ele au avut copii înainte.

După o carieră fulminantă în muzică, Gwen Stefani, convertită între timp în actriță, designer și compositor, a dat naștere celor trei copii, alături de fostul soț, Gavin Rossdale, având 44 de ani la a treia naștere.

Kim Basinger avea 41 de ani când a născut-o pe Ireland, fiica ei cu Alec Baldwin, la fel ca Salma Hayek și Halle Berry, care l-a avut pe cel de-al doilea copil la vârsta de 45 de ani.  

După ce, în prima tinerețe, i s-a spus că nu poate avea copii, Susan Sarandon a născut-o pe prima fiică la 39 de ani, urmând încă doi copii, la 42 și 45. În situații similar mai sunt Nicole Kidman, Meryl Streep, Celine Dion, Salma Hayek, Tina Fey și Geena Davis, care și-a îndeplinit acest vis de două ori: o dată la 46 de ani, iar a doua oară la 48.

Toate sunt mămici fericite și împlinite, care împletesc viața de familie cu cea de superstaruri mondiale. 

Articole recomandate


Adaugă părerea ta

  • Connect
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.
print


Iti place noua modalitate de votare pe Realitatea.net?