Zile negre pentru cei care au credite în lei. Ce estimări sunt pentru creșterea Robor

 
Bonusuri uriaşe la companiile de stat, pentru profituri mici
Bonusuri uriaşe la companiile de stat, pentru profituri mici

Zile negre pentru cei care au credite în lei. Analiștii financiari estimează că ROBOR poate ajunge în acest an la 3,5%. ,,Majorarea ROBOR la trei luni până la 3,5% ar putea duce la creşterea dobânzii medii la creditele în lei pentru companii până la 6-8%, ceea ce ar cauza majorarea costului de finanţare şi, prin urmare, un risc în creştere de intrare în insolvenţă pentru unele firme'', spune Iancu Guda, preşedintele Asociaţiei Analiştilor Financiar-Bancari din România (AAFBR).



Inflaţia anuală înregistrată în luna martie a anului curent a fost de 5%, majorarea preţurilor fiind cauzată, atât de ofertă, cât şi de avansul cererii. Ultimele estimări oficiale ale Băncii Naţionale a României indică o inflaţie de 3,5% pentru anul în curs, iar consensul analiştilor financiari reflectă aşteptări de majorare a dobânzii de politică monetară până la 3% la finalul anului curent.

În acest context, Guda opinează că nivelul ROBOR cu maturitate la 3 luni ar trebui să urce gradual până la 3,5%, comparativ cu nivelul actual de 2,1% şi o medie de 1,15% pe parcursul anului anterior.

Iancu Guda precizează că nivelul ROBOR cu maturitate la 3 luni a depăşit constant inflaţia anuală, diferenţa medie dintre acestea fiind de aproape 1% începând cu anul 2010.

Subiecte pe aceeași temă



Adaugă părerea ta

  • Connect
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.
print


Iti place noua modalitate de votare pe Realitatea.net?