Ultimele Stiri· 2 min citire

Trei dintre tinerii implicați în scandalul cu europarlamentarul Rareș Niculescu au fost audiați

Trei dintre tinerii implicați în scandalul cu europarlamentarul Rareș Niculescu au fost audiați

Trei dintre tinerii implicați în scandalul cu europarlamentarul Rareș Niculescu au fost audiați

Publicat10 feb. 2009, 09:18
Actualizat10 feb. 2009, 09:32
SursăRealitatea TV

Trei dintre tinerii care au fost implicați vineri noaptea în scandalul cu europarlamentarul Rareș Niculescu într-un club din Cluj au fost chemați de polițiști la audieri. Printre ei, și o tânără care susține că a fost lovită de acesta.

Rareș Niculescu, care urmează să fie purtător de cuvânt al Guvernului, neagă acuzațiile și spune că va depune plângere împotriva agenților de pază din local, dar și a jandarmilor, care l-ar fi amendat nejustificat.

Tinerii implicați în scandal au fost chemați la Poliție, unde au declarat că altercația ar fi fost provocată de Rareș Niculescu și prietenii acestuia.

Altercația a fost surprisă și de camerele de supraveghere ale localului.
Rareș Niculescu susține că jandarmii, chemați să aplaneze conflictul, au ținut partea agresorilor săi. Purtătorul de cuvânt al Brigăzii Jandarmi Cluj-Napoca, Ilie Milici, neagă acuzațiile lui Niculescu. "Din punctul nostru de vedere, jandarmii au acționat corect la fața locului", a spus Milici.

Europarlamentarul regretă incidentul, dar susține că acesta nu are nicio legătură cu viața sa profesională. "Îmi pare rău că acest incident a fost asociat cu propunerea pe care domnul ministru mi-a făcut-o, sunt de acord că a venit într-un moment nepotrivit însă în același timp reiau : nu este decât o problemă personală care mă privește strict", a declarat Rareș Niculescu la Realitatea FM. "Am să analizez oportunitatea de a accepta propunerea la care vă referiți, având în vedere inclusiv acest eveniment", a conchis Niculescu.

Purtătorul de cuvânt al Guvernului, Rareș Niculescu, a fost implicat într-o altercație cu agenții de pază ai unui local din Cluj în urma căruia a fost amendat cu 200 de lei.  Rareș Niculescu susține că era împreună cu doi prieteni și că a fost împiedicat să intre în local însă martorii susțin contrariul, cum că grupul care îl însoțea pe europarlamentarul PDL ar fi început altercația.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News

Mai multe știri din Ultimele Stiri