Președintele Traian Băsescu a declarat, cu ocazia vizitei sale în Austria, că băncile austriece care au filiale în România sunt solide. De asemenea, Băsescu a spus că Austraia a investit peste 12 miliarde de euro în România.
"Bancile austriece cu filiale în România sunt solide. Nu trebuie să ne îngrijorăm de situația actuală a băncilor, ci trebuie să privim în viitor pentru a nu ajunge într-o situație dificilă", a spus președintele Băsescu.
"O țară care are peste 12 miliarde de euro în România nu poate să nu dea atenție investițiilor. Criza economică poate afecta și interesele austriece și trebuie să găsim soluții pentru a trece de criză cu minimum de dificultăți", a mai spus Băsescu.
Acesta a precizat că "situația economică nu a ajuns la nivelul cel mai scăzut", dar că această realitate "se poate deprecia".
Președintele Austriei, Heinz Fischer, a spus, la rândul său, că relațiile bilaterale dintre cele două țări sunt excelente și că țara sa este foarte prezentă, din punct de vedere economic, în România, având un volum de investiții de 12 miliarde de euro din 1990 și până în prezent.
"Situația economică actuală joacă un rol important și, în acest caz, este important că și guvernatorul BNR și cel al Băncii austriece au participat la această convorbire și au schimbat păreri", a declarat președintele austriac.
"În această perioadă grea o să continuăm să colaborăm", a spus Heinz Fischer.
Din delegația președintelui în Austria fac parte guvernatorul Băncii Naționale a României, Mugur Isărescu, ministrul Economiei, Adriean Videanu, ministrul de Externe Cristian Diaconescu și ministrul Turismului Elena Udrea.
Programul vizitei pe care Băsescu a efectuat-o luni a cuprins convorbiri oficiale între cei doi șefi de stat, precum și întrevederi ale președintelui României cu Cancelarul federal, Werner Fayman, dar și cu primarul, și guvernatorul Vienei, se arată într-un comunicat al Administrației Prezidențiale.
Pentru cea de-a doua parte a vizitei oficiale, programul a prevăzut întâlniri ale președintelui Traian Băsescu cu reprezentanți ai mediului de afaceri austriac și cu reprezentanți ai comunității românești din Austria.