Ultimele Stiri· 2 min citire

Război la Bayern Munchen: Ribery "sare" la Van Gaal

Război la Bayern Munchen: Ribery "sare" la Van Gaal

Război la Bayern Munchen: Ribery "sare" la Van Gaal

Publicat2 sept. 2009, 09:20
Actualizat2 sept. 2009, 09:30

Franck Ribery este un om cheie la Bayern Munchen. Într-atât încât își permite să sară la gâtul antrenorului Louis van Gaal. Francezul spune că nu se simte bine sub comanda tehnicianului olandez, căruia îi cere să se adapteze în funcție de el.

Van Gaal a fost numit la conducerea tehnică a fostei campioane a Germaniei în această vară.

"Van Gaal este un antrenor foarte dur și exigent. Este prima oară când contactul cu un antrenor nu este pozitiv. Nu mă simt atât de bine cu el. Pentru moment, nu este «feeling» între noi. Avem o relație profesională. Cu Ottmar Hitzfeld, de exemplu, era diferit. Era un domn, a fost cel mai bun antrenor pe care l-am avut la Bayern", a spus Ribery, în interviuri pentru L'Equipe și France Football

După ce în această vară nu a mai ajuns la Real Madrid, sunt indicii că el se va alătura formației spaniole în sezonul viitor. Până atunci, însă, îi cere lui Van Gaal să devină mai flexibil și să se adapteze în funcție de el. "Dacă eu trebuie să mă adaptez în anumite situații, și el trebuie să facă eforturi. Am nevoie să glumesc, să mă simt liber și să respir pentru a mă simți bine, iar momentan nu este cazul", a spus Ribery, adăugând că nu este singurul care simte așa: "Echipa nu este liberă, este prea oprimată, iar asta se vede și se simte și pe teren".

Ribery crede că relația dintre el și tehnician a fost tensionată și din cauza informațiilor privind o posibilă plecare a sa de la Bayern.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News

Mai multe știri din Ultimele Stiri