Valer Dorneanu, candidatul PSD, este singurul dintre cei trei aspiranți la această funcție care are experiență la conducerea Camerei. El este jurist de meserie, specialist în Drept parlamentar, tehnică legislativă și Dreptul muncii.
Valer Dorneanu s-a născut la 21 noiembrie 1944, în comuna Corbu, județul Harghita. În 1967 a absolvit Facultatea de Drept a Universității București, devenind ulterior doctor în Drept. După Revoluție, între 1990 și 1992, Valer Dorneanu a fost consilierul lui Ion Iliescu, pentru ca după alegerile din 1992 să devină membru al Guvernului, ministru pentru relația cu Parlamentul. Între 1995 și 2000 ocupă funcția de președinte al Consiliului Legislativ, organul consultativ de specialitate al Parlamentului care avizează proiectele de acte normative. După alegerile din 2000 devine membru al Camerei Deputaților, iar din 15 decembrie 2000 este ales președinte al acestei camere, poziție pe care o ocupă timp de 4 ani. Începând din 2000, Valer Dorneanu este membru în Delegația Permanentă, Biroul Executiv Central și în Consiliul Național al Partidului Social Democrat. Din octombrie 2002, Dorneanu este vicepreședinte al Consiliului Național al PSD. În 2004 a fost ales deputat în circumscripția electorală nr.24 Iași pe listele Uniunii Naționale PSD+PUR.