Cu an în urmă BNR a reușit să țină în frâu moneda de schimb și să nu treacă de pragul de 4 lei.
2009 a fost un an catastrofal din cel puțin un punct de vedere. Evoluția monedei naționale. Aceasta s-a devalorizat continuu dând dureri de cap tuturor românilor cu credite sau chirii în euro.
Cursul monedei naționale a debutat, în 2009 cu o valoare de 4 lei pentru un euro. Asta, după ce, cu an în urmă, BNR a reușit să țină în frâu moneda de schimb și să nu treacă de pragul de 4 lei. Încă din prima lună a anului, euro a ajuns la 4 lei și 31 de bani. Același curs l-a atins și la jumătatea lunii februarie. Există însă o explicație. Pe 16 februarie funcționarii publici, medicii de familie și cercetatorii au ieșit în stradă, nemulțumiți de bugetul pe 2009, care prevedea neplata orelor suplimentare și reducerea sau eliminarea unor sporuri.
Euro a oferit o serie de surprize de-a lungul anului. Pe 10 aprilie, ajunge la un minim de 4 lei și 11 bani. După o perioadă de relativă stabilitate, guvernatorul BNR declară că leul nu mai are motive să se devalorizeze și infirmă toate previziunile analiștilor care vedeau un euro chiar și la 4,7 lei. După toate aceste asigurări, euro a continuat să se aprecieze. De data aceasta, din cauza tensiunilor politice.
Prăbușirea leului a început imediat după ce Guvernul Boc a fost demis de Parlament. Euro a atins din nou valoarea de 4 lei și 30 de bani. Abia spre începutul lunii decembrie, leul și-a mai revenit, iar euro a ajuns la 4 lei și 20 de bani, valoare în jurul căreia a încheiat și anul.