Realizatorul TV Mircea Badea a precizat de mai multe ori că este un fan al sporturilor de contact.
Jurnalistul și-a pus toată încrederea în americanul Floyd Mayweather, înainte de "meciul secolului", împotriva lui Manny Pacquiao. Mircea Badea a pariat suma de 6000 de lei și a câștigat. Profitul? Ceva mai mult de 3000 de lei, din care i se va opri și impozit. Suma totală: 9.142 lei.
=====================================
Manny Pacquiao, care s-a aflat în ofensivă pe aproape tot parcursul meciului, a declarat imediat după anunțarea deciziei că nu a grăbit ritmul spre sfârșitul luptei deoarece a crezut că este în avantaj. "Am crezut că am câștigat lupta", a spus filipinezul.
Mayweather a acordat și el un scurt interviu în ring, dar declarațiile sale au putt fi cu greu auzite din cauza huiduielilor, scrie The Guardian.
"Vreau să-i mulțumesc lui Dumnezeu pentru victorie. Am înțeles acum de ce Manny Pacquiao este în fruntea boxului. Sunt un boxer calculat. Pacquiao este foarte bun. Toate celelalte 47 de lupte pe care le-am avut până la această partidă au jucat un rol important în cariera mea. A meritat să aștept șase ani pentru această victorie. Vreau să le mulțumesc și suporterilor. O să lupt din nou în septembrie", a spus americanul.