Inconștiența și lenea unor bărbați îi putea fi fatală unui băiat de șapte ani din Hunedoara. Copilul se juca în fața blocului atunci când doi bărbați au decis să arunce pe geam o canapea veche. Băiatul a scăpat ca prin minune doar cu câteva răni ușoare.
În Hunedoara, într-un cartier cu locuințe sociale, în fața blocului se juca un băiat de șapte ani. La etajul al doilea, doi bărbați s-au hotărât să facă ordine în imobil.
O canapea murdară zăcea de luni de zile pe hol și era locul de siestă al oamenilor fără adăpost din zonă, spun cei doi bărbați, așa că s-au hotărât să o arunce.
„Am venit amândoi, ne-am uitat în jos, uitați-vă, cum nu îi nimeni acum”, spune unul dintre bărbați, citat de digi24.ro.
Vinovat pentru ce-a urmat, unul dintre ei a vorbit cu presa prin ușa întredeschisă.
"O fost un mic accident, ne pare rău, îmi pare rău", a spus acesta.
Vecinii care l-au văzut pe copil inconștient au sunat imediat la Salvare. Băiatul a fost dus la spital, iar medicii de acolo au decis transferul lui la Deva, unde a ajuns cu un traumatism, conștient, cu o ușoară amnezie, dar cu funcțiile vitale stabile.
"La noi în spital s-a făcut C.T. (n.r. computer tomografie) de coloană cervicală, și evoluția este bună, este favorabilă", a afirmat Tănase Popa, șef UPU Deva.
În același timp, tatăl băiatului spune că băiatul este lovit la cap, la spate și la coloana cervicală, dar este conștient și mișcă mâinile și picioarele.
Vecinii îi acuză pe cei doi bărbați de inconștiență
„Dacă se uitau, sau dacă cel puțin se ducea unul jos să se uite, vă dați seama că nu-l loveau”, spune un vecin.
Părinții copilului spun că nu vor depune plângere împotriva vecinilor și că își doresc doar ca fiul lor de șapte ani să fie sănătos.
Bărbații care au aruncat canapeaua sunt cercetați, deocamdată, pentru lovire. În funcție de certificatul medico-legal al băiatului și de zilele de spitalizare se poate schimba încadrarea juridică.