J.D. Salinger nu-și dezminte capriciile în relațiile cu presa, după ce, vreme de aproape 35 de ani, a refuzat orice dialog și orice întrebare referitoare la cărțile pe care le mai scrie.
Cu toată reticența scriitorului, Tom Leonard, jurnalist la revista "Spectator", a insistat la ușa lui Salinger, dar nu a reușit mai mult decât ceilalți reporteri ambițioși. Aflând identitatea vizitatorului, Salinger a lăsat să-i scape exclamația: "Oh, nu!" și a închis ușa.
Perseverent, jurnalistul a reușit să vorbească cu vecinii, dar nu a aflat decât câteva dintre obiceiurile cotidiene ale lui Salinger: ce supermarket frecventează și ce cafea bea, pentru că în cartierul unde locuiește, pare a funcționa "un cod al tăcerii" legat de cel căruia vecinii îi spun "J.D."
În vârstă de 90 de ani, autorul nuvelei "De veghe în lanul de secară", locuiește împreună cu cea de-a treia soție într-o casă din Cornish, New Hampshire. Ultimul titlu publicat datează din 1965, fiind vorba de o nuvelă epistolară, "Hapworth 16, 1924", apărută în New Yorker, iar astăzi, nimeni nu poate spune dacă Salinger mai scrie, dar își păstrează manuscrisele departe de privirile indiscrete ale lumii. Deși au fost zvonuri că Salinger a scris un roman istoric, având ca temă al doilea război mondial, cartea nu a apărut niciodată.
Expediția până la Cornish nu a reușit decât să-l irite pe scriitorul atât de atașat intimității sale. În ultimul interviu pe care l-a dat pentru New York Times, în 1974, Salinger a anunțat că nu mai scrie decât pentru sine însuși, "pentru a se proteja și pentru a-și proteja munca". În 2000, Margaret Salinger, fiica din a doua căsătorie, a scris cartea autobiografică "Dream Catcher: A Memoir", spulberând multe dintre legendele care îl înconjurau pe J.D., printre care și cea a imaginii scriitorului singuratic. În cartea fiicei sale, Salinger apare ca o persoană cu tabieturi stricte, mândru de experiența pe front și extrem de sociabilă.
Tom Leonard nu este singurul jurnalist care se lovește de tăcerea din jurul lui Salinger. În ianuarie 2009, nuvelistul Charlie Carillo, fost reporter la New York Post, și-a povestit aventura din cartierul unde locuiește scriitorul: "Am parcat mașina. Am coborât, am făcut câțiva pași și, deodată, din spatele casei a apărut un bărbat slab, în blugi (...) Părul îi era alb ca zăpada, iar ochii de culoare închisă. Stăteam în fața lui ca Dorothy în fașa Vrăjitorului din Oz. (...) Sunt reporter, i-am spus. Oh, pleacă, te rog! și m-a concediat cu un gest", își amintește Carillo.
J.D. Salinger și-a făcut debutul literar în 1940, în Story Magazine. Ajunge pe front în cel de-al doilea război mondial, experiența conflagrației fiind traumatică. În 1948, îi apare povestirea "O zi perfectă pentru peștele banană", iar trei ani mai târziu scrie cartea care îl va consacra ca voce literară și ca simbol al tinerei generații din SUA, "De veghe în lanul de secară". În anii '60, scrie alte două povestiri celebre "Franny și Zooey" " și Dulgheri, înălțați grinda acoperișului și Seymour: o prezentare".
Cu toate că, practic, din 1970, nu i-a mai apărut nicio carte, romanele care l-au consacrat sunt reeditate și au vânzări de până la 250.000 de exemplare pe an. Convingerea că autorul scrie, deși nu publică, a fost insuflată de fosta sa iubită, care povestește că 15 manuscrise sunt încuiate în seiful scriitorului, care scrie fervent.
Din 1953, J.D. Salinger locuiește retras, la Cornish, New Hampshire.
