Cine-și mai amintește televizoarele Olt, alb negru, de pe vremea lui Ceaușescu, n-a uitat, poate, nici jocurile pong, primele jocuri video apărute la noi. Celor cu bile le-au urmat jocurile cu omuleți, apoi au apărut computerele și s-au inventat jocurile 3D. Ele au împrumutat decoruri, ritm și personaje din viața reală și au ajuns să bată și muzica și filmul. Aerosmith n-a vândut toată cariera atâtea albume de muzică pe cât a vândut videojocuri. Ce-ar mai putea urma?
Vreo zece puncte care se plimbau nebune pe un ecran. Așa a luat naștere o industrie care, peste 30 de ani, avea să se ia la trântă cu cea a filmelor. În 1970, doi americani au meșterit o mașinărie cu un monitor, pe care o droaie de pixeli se luptau între ei. Aparatul montat în barurile din America a adunat oameni la coadă. România lui Ceaușescu pierduse startul jocurilor.
Horia Grozea face parte din prima generație de români care a folosit televizorul, nu pentru posturile tv, ci pentru a aduna puncte într-o lume virtuală. Jocurile video le-a descoperit în anii 80, odată cu toată România.
Nimeni nu își imagina în acei ani că niște biluțe neînsemnate pe un ecran aveau să se transforme după puțin timp în personaje din ce în ce mai apropiate de realitate. Micile revoluții din domeniu au urmat. Cea mai semnificativă a avut loc în 92 când un producător avea să creeze primul univers care încerca să se apropie pentru prima dată de realitate.
Jocurile video au evoluat cu o viteză de neînchipuit. Tenologia în domeniu a evoluat, pentru că pe piață au început să se învârtă din ce în ce mai mulți bani. În fecare an se doboară noi recorduri de încasări, iar din ce în ce mai mulți oameni pun mâna pe joystick. Chiar și în perioadă de criză, încasările s-au menținut la nivel ridicat. Ba chiar mai mult, anul trecut, de Crăciun, în întreaga lume s-au strâns, din vânzările de jocuri și console, nu mai puțin de 50 de miliarde de euro. Adică ... mai mult de o treime din produsul intern brut al României estimat pentru 2009.
Jocul s-a vândut, doar în prima săptămână de după lansare, în jumătate de milion de exemplare. Adică în 7 zile s-au dat dat de trei ori mai multe copii decât s-a întâmplat, în ultimii 4 ani, cu cel mai recent album al trupei.
Aproape 10 miliarde de euro atât au cheltuit, doar americanii, pe jocuri, în urmă cu doi ani. Cei mai mulți bani se duc pe console video, adică acele aparate care te ajută să te joci pe televizor. Românii au intrat și ei puternic pe această piață. E adevărat, folosind capital străin. În București există o adevărată uzină de jocuri video unde lucrează sute de oameni. Firma e specializată pe crearea de simulatoare. Ultima mare ispravă a lor a fost producerea unui joc cu submarine. Chiar dacă România nici nu are un submarin funcțional adevărat, românii de aici au reușit să vândă milioane de submarine virtuale în toată lumea.
După ce primele schițe sunt acceptate de cei care investesc bani în producerea jocului, se trece la crearea elementelor în lumea virtuală.
Producția unui joc video poate dura și câțiva ani, iar la el ajung să muncească și 500 de oameni.
După ce jocul e finalizat si toate lementele sunt asamblate, alte câteva zeci de angajați îl testează. Ianis Cuchidis are o meserie la care mulți dintre noi visam când eram copii. Se joacă și ia bani pentru asta. Numai că lucrurile nu sunt așa de ușoare cum par la prima vedere.
Ianis, Horia și Ionuț au un hobby care a prins la sute de milione de oameni de pe tot globul. Indiferent de vârstă, indiferent de sex, indiferent de continent, toată suflarea se joacă, fie zi, fie noapte. Unii o văd ca o modalitate excelentă de a-și dezvolta capacitățile intelectuale. Alții, ca pe o perfecționare a dexterității noastre de a tăia frunză la câini. Există și nucleul dur al criticilor care văd în jocuri un adevărat pericol pentru omenire. Violența a devenit sursă de distracție, iar crima ar putea deveni pentru mulți dintre noi un fel de a trăi. Indiferent de opinii, industria jocurilor video crește în fiecare zi. O lume virtuală care se extinde într-o lume cât se poate de reală.
