Rata anuală a inflației a coborât în august la 4,96%, sub așteptări, iar față de iulie prețurile de consum au scăzut cu 0,19%, pe fondul ieftinirii semnificative a alimentelor și al creșterii ușoare a prețurilor la mărfurile nealimentare și servicii, arată datele publicate, joi, de Statistică. Un nivel atât de scăzut al ratei anuale a inflației nu a mai fost atins din august 2007, când indicele anual al prețurilor de consum a fost tot 4,96%.
Analiștii se așteptau ca inflația anuală să accelereze ușor în august, plasându-se în intervalul 5,1% - 5,3%, în condițiile în care cursul de schimb a fost relativ stabil și nu au existat presiuni semnificative pe prețurile alimentelor, mărfurilor nealimentare sau serviciilor.
În iulie, rata anuală a inflației a fost de 5,06%.
Prețurile de consum au scăzut în august cu 0,19% față de cele din iulie, în condițiile în care mărfurile alimentare s-au ieftinit cu 1,06%, mărfurile nealimentare s-au scumpit cu 0,34%, iar tarifele la servicii au urcat, în medie, cu 0,32%, mai arată datele Institutului Național de Statistică (INS).
De la începutul acestui an, în coșul de consum al românilor, pe baza căruia INS calculează inflația, alimentele au o pondere de 37,58%, mărfurile nealimentare de 44,05%, iar serviciile cântăresc 18,37%.
Cele mai mari creșteri de prețuri au fost înregistrate în august la ouă (2,19%), apă, canal și salubritate (1,44%) și combustibili (1,34%).
În general, în august, alimentele s-au scumpit nesemnificativ ori s-au ieftinit, cu excepția ouălor, potrivit INS.
Astfel, prețuri ceva mai mari au fost plătite pentru margarină, respectiv cu 0,40% mai mult, și pentru miere, cu 0,35% mai mult decât în iulie. În schimb, fructele proaspete s-au ieftinit cel mai mult, cu 12,36%, urmate de cartofi, cu 1,61%, și de ulei, cu 1,14%.
Pe partea de mărfuri nealimentare, în afara combustibililor, alte produse care s-au scumpit peste media acestei grupe sunt tutunul și țigările, cu 0,71%. Prețurile la energie electrică, termică și la gaze au stagnat față de luna anterioară, potrivit Statisticii.
La servicii, chiriile au scăzut, în medie, cu 0,02% în august, dar de la începutul acestui an au urcat cu 2,71%. Transportul urban a fost în august mai scump cu 0,64% față de iulie, abonamentul de radio și de televiziune cu 0,34%, serviciile de reparații auto, electrice și lucrări foto, cu 0,33%, iar îngrijirea medicală, cu 0,31%.
Creșterea medie a prețurilor de consum din intervalul septembrie 2008 - august 2009 față de precedentele 12 luni - indicator care contează în criteriile nominale de convergență la zona euro - a coborât în august la 6,4%, de la 6,6% în iulie, iar inflația determinată pe baza indicelui armonizat al prețurilor de consum (IAPC) a coborât tot la 6,4% de la 6,6%.
Banca Națională a României (BNR) țintește pentru finalul acestui an o inflație de 3,5% plus sau minus un punct procentual (2,5-4,5%), iar ultima sa prognoză indică un nivel al inflației de 4,3% la finalul lui 2009, revizuită ușor în scădere față de nivelul estimat anterior. Și Fondul Monetar Internațional (FMI) ia în calcul o inflație de 4,3% la finalul acestui an.
De asemenea, BNR a revizuit în scădere prognoza pentru inflația de la finalul anului viitor, de la 2,8% la 2,6%, în condițiile în care ținta pentru sfârșitul lui 2010 a fost stabilită tot la 3,5%, plus sau minus un punct procentual.