Înalta Curte de Casație și Justiție a respins, joi, ca inadmisibile, cererile de sesizare a CCR, invocate în dosarul în care Miton Mitrea este judecat pentru infracțiuni de corupție în legătură cu lucrările făcute la casa mamei sale. Decizia instanței nu este definitivă și poate fi atacată cu recurs.
ÎCCJ a rămas, joi, în pronunțare pe excepțiile de neconstituționalitate invocate în dosarul lui Miron Mitrea. Instanța supremă a discutat atât excepția invocată din oficiu de magistrații ÎCCJ în legătură cu articolele 13-16 din Legea 115/1999 privind responsabilitatea ministerială, articole ce reglementează procedura de urmărire penală și de judecare, cât și excepția invocată de avocatul Irinei Jianu, legată de dotarea Direcției Naționale Anticorupție cu tehnică de realizare, înregistrare și prelucrare a înregistrărilor și interceptării.
Procurorul a pus concluzii de respingere a excepțiilor invocate.
Magistrații au rămas în pronunțare, menționând că se vor pronunța pe excepția privind neregularitatea rechizitoriului și restituirea dosarului la Parchet, pentru refacerea urmăririi penale, după citirea actului de sesizare a instanței, pe 14 septembrie.
Avocatul Ovidiu Budușan a susținut că Miron Mitrea a fost trimis în judecată pentru o altă faptă decât pentru cea pentru care a fost anchetat.
Budușan a explicat spunând că, inițial, s-a început urmărirea penală față de Mitrea pentru o faptă de luare de mită, care avea "o anumită bază factuală".
Ulterior, însă, procurorii au extins urmărirea penală față de Irina Jianu, acuzată că i-a dat mită fostului ministru al Transporturilor, fără să facă acest lucru și față de Mitrea, deși extinderea afecta și descrierea faptei acestuia. "Consider că procurorul a omis intenționat să extindă urmărirea penală față de Miron Mitrea pentru a evita să ceară avizul Senatului, întrucât la data la care s-a extins deja se validase mandatul de senator", a susținut Ovidiu Budușan.
Înalta Curte de Casație și Justiție a decis, pe 2 iunie, să amâne soluționarea cererii avocatului lui Mitrea, Ovidiu Budușan, de atașare la acest dosar a unor interceptări telefonice făcute de procurori pentru momentul la care în acest dosar se vor discuta probatoriile.
Miron Mitrea a fost trimis în judecată, pe 5 martie, de procurorii anticorupție, pentru că ar fi primit de la Irina Paula Jianu foloase necuvenite în schimbul numirii și menținerii acesteia în funcția de inspector-șef adjunct al ISC, suma reprezentând contravaloarea lucrărilor la casa mamei senatorului.
Potrivit unui comunicat al DNA, fostul ministru în cadrul Ministerului Lucrărilor Publice, Transporturilor și Locuinței (M.L.P.T.L.), în perioada 2000-2004, este acuzat de luare de mită, instigare la fals material în înscrisuri oficiale, în legătură directă cu infracțiunea de corupție, și uz de fals, în legătură directă cu infracțiunea de corupție.