Ultimele Stiri· 1 min citire

Ilie Năstase, la DIICOT Timişoara

1 dec. 2008, 12:00
Actualizat: 31 iul. 2015, 14:38

Ilie Năstase, la DIICOT Timişoara

Realitatea.NETArticol scris de Realitatea.NET
Sursă: REALITATEA.NET

Fostul tenismen Ilie Năstase, senator UNPR, şi soţia sa, Brigitte Năstase, au făcut, vineri, o vizită "de curtoazie" la sediul DIICOT Timişoara, pentru a se interesa, potrivit unor surse, despre dosarul în care este cercetat pentru trafic de persoane Ovidiu Torj, fostul soţ al lui Brigitte.

Potrivit unor surse din cadrul DIICOT Timişoara, soţii Ilie şi Brigitte Năstase s-au prezentat, vineri, la sediul DIICOT Timişoara, pentru a se interesa despre dosarul în care fostul soţ al lui Brigitte, Ovidiu Torj, este cercetat într-un caz de trafic de persoane, acesta aflându-se, în prezent, în arest preventiv, potrivit Mediafax.

"A fost o vizită de curtoazie, nu au fost citaţi să dea declaraţii la DIICOT Timişoara, ei doar s-au interesat de un dosar", au spus sursele citate.

Cei doi nu au dorit să dea declaraţii presei la ieşirea din sediul DIICOT Timişoara. Ei au fost însoţiţi la ieşirea din instituţie de către avocatul lui Ovidiu Torj.

Fostul soţ al lui Brigitte Năstase, Ovidiu Torj, care fusese reţinut în 18 iunie, a fost arestat preventiv în 19 iunie, printr-o decizie a Curţii de Apel Timişoara, într-un dosar de trafic de persoane, alături de liderul grupării, Paul Mânzu, un poliţist de la Secţia 1 din Timişoara Ovidiu Gâţan şi încă o persoană, Gheorghe Bală. Un alt bărbat, Firu Tiron, care fusese şi el reţinut în acelaşi dosar, este cercetat în libertate.

Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News

Mai multe știri din Ultimele Stiri