Grea opțiune pentru aleșii sibieni. Senatorii și deputații susțin că nu e nici o problemă să facă și campanie, acasă, și să își îndeplinească datoria legislativă, la București. Odeta Vestemean a stat de vorba cu alesii locali. Indiferent de culoarea politică, parlamentarii spun că nu vor avea probleme să își împartă timpul între Sibiu și București. Noua sesiune parlamentară a început pe 1 septembrie, așa că au destul de lucru. De luni până joi, îi așteaptă ședințele de plen și pe comisii. Vinerea, e zi de audiențe la cabinetele parlamentare. Unii se plâng deja că nu au timp nici pentru familie, în vreme ce alții nu sunt de găsit la cabinete, de când au fost aleși. Totuși, ei promit să nu amestece borcanele. Senatorul PD-L Ion Ariton spune ca isi va respecta programul parlamentar, iar la sfârșit de săptămână, va fi în teritoriu. La fel si senatorul PNL MINERVA BOITAN, spune ca isi urmeaza programul din Parlament, dar va fi dedicata campaniei toate weekend-urile, pana la alegeri. Acelasi raspuns l+am primit si de la deputatul PSD MIRCEA SILVESTRU LUP, care spune ca va incerca sa mai stea si cu familia in cate o duminica. Vicepresedintele democrat+liberalilor, RALUCA TURCAN, e obisnuita cu naveta si promite o prezenta intensa in campania prezidentiala, la Sibiu, pentru ca e colegiul în care a fost aleasa. Foarte detasat, deputatul FDGR OVIDIU GANȚ, exclude orice implicare in campanie. El se concentreaza pe actunile politice din Parlament și pentru comunitatea germană, pe care o reprezinta. Întrebați dacă li se pare corect să renunțe la lefuri în timpul campaniei electorale și să-și ia concediu fără plată, așa cum le-a cerut Institutul pentru Politici Publice, cei mai multi aleși declara ca activitatea se desfasoara normal in Parlament, asa ca nu se pune problema concediilor fara plata pentru campania prezidentiala.