Ultimele Stiri· 3 min citire

Curtea de Conturi: Nereguli la Ministerul Mediului legat de licențele Microsoft

Curtea de Conturi: Nereguli la Ministerul Mediului legat de licențele Microsoft

Publicat1 dec. 2008, 12:00
Actualizat13 feb. 2015, 12:09

Ministerul Mediului și Schimbărilor Climatice /MMSC/ a gestionat defectuos propriul patrimoniu și nu a înregistrat în evidențele contabile anumite cheltuieli, precum active fixe reprezentând licențe necesare utilizării produselor software Microsoft, în valoare de 3.374.000 lei, arată Raportul pe anul 2013 publicat de Curtea de Conturi a României, prezentat de Agerpres.

'La Ministerul Mediului și Schimbărilor Climatice, Curtea de Conturi a constatat semnificative abateri, cu impact asupra situațiilor financiare, constând în neînregistrarea sau înregistrarea eronată în evidențele contabile a unor operațiuni, gestionarea defectuoasă a patrimoniului, precum și în efectuarea unor cheltuieli nelegale (...) nu s-a organizat evidența sintetică și analitică a patrimoniului în conformitate cu Normele metodologice privind organizarea și conducerea contabilității instituțiilor publice, fapt care a condus la înregistrarea eronată a unor bunuri, în valoare de 104.392 mii lei, ca bunuri din domeniul privat al statului (...) Nu au fost înregistrate în evidența contabilă active fixe, reprezentând licențe necesare utilizării produselor software Microsoft, în valoare de 3.374 mii lei', se menționează în documentul citat.

Pe de altă parte, Raportul Curții de Conturi arată că la MMSC au existat unele înregistrări eronate în evidența contabilă, fapt care a condus la subevaluarea activelor fixe prezentate în situațiile financiare cu suma de 723.000 lei.

'(...) nu s-a actualizat Inventarul centralizat al bunurilor din domeniul public al statului cu suma de 723.000 lei, reprezentând valoarea contabilă a unor clădiri din proprietatea publică, a căror valoare a fost majorată ca urmare a unor lucrări de investiții; nu au fost înregistrate, în conturi de evidență în afara bilanțului, bunurile primite în custodie, în valoare de 639.000 lei; s-au constatat neconcordanțe între angajamentele legale de plătit, evidențiate în Contul de execuție încheiat la 31 decembrie 2013 pentru cheltuieli cu bunuri și servicii, și diferența de 1.285 mii lei privind soldurile conturilor corespunzătoare din balanța de verificare; nu au fost înregistrate corect în contul de execuție cheltuielile cu carburanții, cu chiriile și cheltuielile de protocol, în valoare totală de 205 mii lei, pe structura clasificației bugetare', relevă Raportul.

Potrivit sursei citate, prin angajarea și plata nelegală a unor cheltuieli, ca urmare a încheierii unui contract de achiziție pentru activități în domeniul PSI, sănătății și securității în muncă, în condițiile în care aceste activități erau în sarcina instituției și figurau în fișa postului unor angajați, bugetul ministerului a fost prejudiciat cu suma de 64.000 lei, iar pentru modernizarea căilor de acces în minister au fost plătite lucrări ne-executate în sumă de peste 18.000 lei.

Raportul public pe anul 2013 al Curții de Conturi a României prezintă rezultatele acțiunilor de audit/control desfășurate în anul 2014 care au avut ca subiect exercițiul bugetar al anului 2013, iar prin recomandările formulate se vizează contribuția la îmbunătățirea modului de utilizare corectă și performantă a acestora și, implicit, la protejarea intereselor financiare ale statului român și ale Comunității Europene

Informațiile publicate de ECONOMICA.net pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News

Mai multe știri din Ultimele Stiri