Cine împarte, parte își face. La Teiuș, din cele zece locuri gratuite în tabere, care ar fi trebuit să ajungă la tinerii cu o situație materială precară, șase au fost ocupate de copiii consilierilor locali sau ai salariaților Primăriei. Și asta după ce criteriile de selecție au fost lăsate pe mâna administrației locale.
Direcția Județeană de Tineret Alba a primit 200 de locuri gratuite în tabere, la mare. Pentru întocmirea listelor de participanți au fost trimise adrese către primării. "Nu avem niciun departament prin care să selectăm acești tineri. Am lăsat primăriile să decidă criteriile prin care acești copii cu venituri reduse să fie trimiși", a declarat directorul DJT Alba, Dan Opruța.
La Teiuș, inspectorii primăriei au împărțit cele zece locuri care le-au fost repartizate. "Nu ni s-a trimis o listă cu criteriile după care să alegem cazurile pentru copiii care trebuie trimiși și din cauza asta nu s-a cerut nici anchetă socială, s-a lăsat totul la latitudinea noastră", a explicat inspectorul Primăriei din Teiuș, Simina Burduf.
Așa se face că șase din cei zece copii trimiși în tabără sunt rude ale angajaților primăriei. Între ei și nepoata viceprimarului. Fata este orfană, mama sa are un salariu de șase milioane, bani din care trăiesc trei persoane, printre care și bunica fetei, paralizată de câteva luni la pat, a mai spus Simina Burduf.
Reprezentanții Direcției Județene pentru Tineret Alba au trimis o adresă către primăria Teiuș, în care au cerut lămuriri cu privire la alegerea participanților.