Ultimele Stiri· 1 min citire

Concurență mare la Academia de Poliție: Pe câte locuri se bat cei 5.000 de elevi înscriși

Concurență mare la Academia de Poliție: Pe câte locuri se bat cei 5.000 de elevi înscriși

Publicat1 dec. 2008, 12:00
Actualizat20 iul. 2015, 20:59
SursăREALITATEA TV

Pentru a doua zi consecutiv, tineri din toată țara au venit să se înscrie la Academia de Poliție „Alexandru Ioan Cuza” din Capitală. Aproximativ 5000 de candidați se bat pentru 611 locuri de polițist, pompier sau jandarm. La unele specializări sunt chiar și 12 concurenți pe un loc.

Însoțiți de familii, candidații au îndurat arșița de afară ca să își depună actele la Academia de Poliție. După verificarea dosarului, urmează probele sportive, iar mai apoi, la sfârșitul lunii, examenele scrise la limba română, istorie și o limbă străină.

"De creo doi, trei ani încoace asta a tot fost scopul meu. M-am tot gândit că asta vreau să fac și asta am făcut", a afirmat unul dintre elevi.

Elevii spun că s-au pregătit mult în ultimii ani, dar că abia au reușit să treacă de examenul de bacalaureat.

Unii părinți recunosc că, pentru examen, copii nu prea s-au pregătit pentru examen.

"Nu pot să zic că s-a pregătit intens, acum merge și la noroc", a spus un părinte.

Pe lângă locul de muncă asigurat, viitorii studenți vor beneficia gratuit de studii, masă și cazare.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News

Mai multe știri din Ultimele Stiri