CNSAS a cerut instanței, în 2008, să constate, în urma verificărilor de interes public, colaborarea cu Securitatea a 292 de persoane, printre care trei foști deputați, 29 de magistrați în funcție și 94 de revoluționari, potrivit Raportului de activitate al instituției, publicat miercuri.
Din cele 292 de acțiuni în constatare în urma verificărilor de interes public, 149 privesc calitatea de lucrător (foști ofițeri), iar 143 vizează stabilirea calității de colaborator al Securității.
Din totalul acțiunilor înaintate de Consiliu în instanță, 56 de procese au fost câștigate de CNSAS, 12 au fost pierdute din cauza lipsei calității procesuale a persoanelor verificate (în urma decesului), două procese au fost pierdute definitiv și irevocabil, 9 fiind în recurs, iar alte 213 sunt în curs de desfășurare.
Dintre persoanele pentru care CNSAS a cerut constatarea colaborării cu fosta Securitate, în 2008, cele mai cunoscute sunt Dumitru Avram și Ioan Aurel Rus, ambii de la PRM, Vasile Butnaru (PSD), fostul ambasador al României la Lisabona, Gabriel Gafița, Ion Ionescu, judecător la ÎCCJ, Tiberiu Marc (PSD), actualul președinte CJ Sălaj, Constantin Argatu, episcop al Argeșului și Muscelului, Costică Crăciun, episcop al Dunării de jos.
CNSAS se află în proces cu 94 de persoane deținătoare ale titlului de luptător în Revoluția din Decembrie 1989, iar alte 29 de acțiuni în instanță se referă la magistrați (judecători sau procurori) în funcție.
Instituția susține că identificarea magistraților foști colaboratori a fost mai eficientă decât în alte țări.
Astfel, Institutul Memoriei Naționale din Polonia, cu atribuții similare CNSAS, a deconspirat, în perioada 2005-2008, un număr de 19 magistrați care au colaborat cu serviciile secrete poloneze în perioada comunistă, în timp ce Consiliul a întocmit acțiuni în constatarea calității de colaborator / lucrător al Securității pentru 29 de magistrați, în numai 8 luni de aplicare a O.U.G. nr. 24/2008.
Potrivit bilanțului CNSAS, în 2008 au fost verificați din oficiu 3834 de candidați dintre care 2.823 persoane care au candidat pentru ocuparea funcțiilor de primari sau consilieri locali și, respectiv, 1.011 persoane care au candidat pentru ocuparea unui post de senator sau deputat în Parlamentul României.