Cioloş: Susțin în continuare fondul intervenției ANAF în cazul Antena 3, dar regret cum a acționat
Cioloş: Susțin în continuare fondul intervenției ANAF în cazul Antena 3, dar regret cum a acționat
Premierul Dacian Cioloș a transmis, miercuri seară, că susține în continuare "fondul intervenției ANAF" atât în cazul Antena 3 cât și în alte cazuri, dar că regretă felul în care s-a acționat " prin descindere în forță care poate fi interpretată ca intimidare".
"Am salutat, susținut și susțin în continuare fondul intervenției ANAF, atât în acest caz despre care discutam, cât și în general, când intervenția este justificată pe deplin de aplicarea legii și nu se lasă intimidată de presiuni de orice fel în a-și face treaba. Am comunicat direct fiscului sprijinul meu integral pentru tot ceea ce face ca să aplice legea. Regret MODUL în care a acționat ANAF în acest caz și în altele, prin descindere în forță care poate fi interpretată ca intimidare", a scris Cioloș pe contul său de Facebook.
Premierul adaugă că nu este de acord "cu acest mod de acțiune nici în acest caz, nici în general, față de firme sau simpli cetățeni contribuabili" și susține că le-a solitat celor de la ANAF "să aplice legea fără a utiliza astfel de practici, care riscă să discrediteze imaginea de instituție în slujba cetățeanului".
"Acest gen de comportament ar trebui să se schimbe. ANAF poate fi eficientă și respectată și fără să creeze panică sau teamă, arătând respect și fermitate față de cei pe care îi controlează", afirmă Cioloș.
De asemenea, premierul subliniază că "abordarea ANAF trebuie să fie orientată pe aplicarea legii care să nu lase impresia intenției de a întrerupe activitatea entităților respective ci de a recupera bunurile sau resursele care aparțin sau sunt datorate statului".
"Scopul, în aplicarea legii, nu este de a închide firma, ci de a rezolva problema legală (care, în acest caz, este recuperarea imobilului)", mai afirmă Dacian Cioloș, în postarea pe Facebook.
Premierul Dacian Cioloș a declarat, miercuri, în plenul Senatului, că a cerut noii conduceri ANAF să reanalizeze modul în care își desfășoară activitatea, astfel încât atitudinea agenților să fie una de respect față de cetățeni și față de contribuabili.
"Reprezentanții posturilor tv au acuzat acțiunea de luni ca fiind abuzivă prin comportamentul agenților prezenți la sediu. Am cerut noii conduceri ANAF să reanalizeze modul în care se raportează la contribuabil în exercitarea atribuțiilor lor. Autoritățile fiscale ale statului lucrează pentru interesul cetățenilor și nu trebuie să aibă o atitudine de intimidare sau de instituție represivă. Dreptul la libera exprimare va fi și el apărat ferm. Aici vreau să fiu foarte clar. Am cerut noii conduceri ANAF să reanalizeze modul în care își desfășoară activitatea. Substanța activității ANAF este una importantă pentru stat, (...) dar atitudinea lor trebuie să fie una de respect față de cetățeni și față de contribuabili", a spus premierul.
Posturile de televiziune ale grupului de presă Intact vor emite inclusiv luni din sediile în discuție, deoarece ne aflăm abia la începutul unui proces legal de intrare în posesie și valorificare a unui bun al statului, a mai declarat Cioloș, în plenul Senatului, potrivit Agerpres.
"Decizia ANAF nu vizează activitatea jurnaliștilor. Posturile tv nu își pierd licențele, încetarea emisiei este întotdeauna apanajul CNA și nu s-a pus problema în acest sens. În ciuda afirmațiilor din aceste zile, televiziunile vor emite inclusiv luni din sediile în discuție, pentru simplul motiv că suntem abia la începutul unui proces legal de intrare în posesie și valorificare a unui bun al statului, care va putea să mai dureze încă luni bune", a spus prim-ministrul, miercuri, în plenul Senatului, unde a fost invitat pentru a explica acțiunea instituțiilor din subordinea Guvernului la adresa televiziunilor trustului Intact.
Totodată, el a precizat că nu există un cadru legal în prezent care să permită încheierea unui contract de închiriere de către Guvern cu locatarii imobilului respectiv.
Dacian Cioloș a menționat că posturile de televiziune ale grupului de presă Intact au contract de închiriere cu fostul locatar și nu cu ANAF.
"Potrivit hotărârii judecătorești, bunul a fost trecut în proprietatea privată a statului, liber de orice sarcini. Deci, automat, și contractele de închiriere care existau înainte de această decizie judecătorească își încetau activitatea", a mai spus prim-ministrul.
Dacian Cioloș a subliniat că nu este vorba despre un atac la dreptul de liberă exprimare sau libertatea presei, deoarece o instituție a statului a decis să aplice o hotărâre judecătorească rămasă definitivă. El a subliniat că ANAF a acționat în virtutea atribuțiilor legale, ca și organ de executare.
"Pe 8 februarie 2016, în cadrul unei ședințe conduse de fostul președinte ANAF, s-a decis punerea în aplicare a unei sentințe definitive. Notificarea de evacuare a fost trimisă pe 15 februarie. Eu nu am fost informat de această decizie, dar nici nu trebuia să fiu informat, nici eu, nici ministrul de Finanțe, pentru că ANAF avea, conform legii, întreaga autoritate pentru această activitate. Persoanele juridice au posibilitatea de a ataca în instanță notificarea oficială și va fi, evident, decizia unui judecător ce se va întâmpla mai departe. Proprietar al acestor bunuri, conform deciziei judecătorești, este statul român și în această situație este datoria instituțiilor statului să își valorifice aceste bunuri așa cum ele sunt atribuite prin decizia definitivă a instanței", a declarat premierul.
El a mai menționat, în plenul Senatului, că termenul de cinci zile dat pentru evacuare voluntară este stipulat de Codul de procedură civilă, nu de ANAF.
Citește și:
- 14:51 - Zodiile inflluentata de luna Plină din această perioadă, începând cu data de 1 mai. Planul profesional se va reconfigura
- 13:34 - Ce riscuri ascund micii consumați în exces și combinați cu berea. Avertisment din partea specialiștilor
- 11:48 - Alimentul iubit de români care poate deveni periculos. Semnal de alarmă de la un medic epidemiolog
- 10:41 - Soluții naturale și la îndemâna oricui pentru gândacii de bucătărie. Vei scăpa de ei în numai câteva ore
Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News














