Un băiat, proaspăt venit din Belgia cu familia, a fost tâlhărit la orele după-amiezii de mai mulți tineri, chiar în centrul Iașiului. După ce s-a dezmăticit, copilul a cerut ajutor de la alți doi minori și a fost condus într-un imobil, acolo unde a fost bătut crunt și i s-a furat și telefonul de 2.500 de lei.
Scene de agresiune extremă în centrul Iașului. Un copil de doar 12 ani a fost desfigurat, ziua în amiaza-mare. Victima mergea la meditații atunci când a fost abordată de niște adolescenți, cu vârste de până în 18 ani, care i-au cerut bani. După ce au fost refuzați, copilul a fost lovit din spate cu pumnii și a rămas fără portofel. Ulterior, victima a cerut ajutorul altor doi copii romi din zonă, care l-au condus la o casă în care se aflau alte persoane și care l-au bătut din nou pe minor și i-au furat un telefon de ultimă generație.
Momentele de groază prin care a trecut minorul Francisc D. au avut loc pe 22 martie, la scurt timp după ce copilul de 12 ani a ieșit de la o sesiune de meditații. În jurul orei 15.00, Francisc mergea pe străduțele în care se află fast-foodurile cu mâncare arăbească din zona UMF. În timp ce era pe stradă, patru tineri care treceau pe lângă el l-au întrebat dacă nu are bani la el. Copilul a spus că nu, și a mers mai departe. „Imediat a fost atacat brutal din spate de doi tineri, care l-au prins și tras de barele rucsacului pe care îl avea în spate, l-au trântit la pământ, l-au imobilizat și au început să-l controleze în buzunare, prilej cu care l-au deposedat de portofelul în care avea suma de 70 de lei, după care toți au fugit“, se arată în plângerea depusă zilele trecute la Parchet, obținută de „Ziarul de Iași“.
În același document se mai arată că băiatul s-a ridicat bulversat și a cerut ajutorul a doi tineri care se aflau în zonă. Aceștia i-ar fi spus că nu au legătură cu grupul care îl jefuise, însă că îl pot îndruma către niște tineri care ar putea ști unde se află portofelul victimei. Băiatul a fost condus către o stradă lăturalnică de pe strada Sărărie, unde se afla un alt grup, format din cinci adolescenți. Aceștia au profitat de naivitatea copilului și i-au spus că portofelul său se află în casă, unde l-au bătut crunt și i-au furat și telefonul în valoare de 2.500 de lei.
În plângerea citată se mai arată că băiatul a cerut un telefon mobil de la cei doi copii care îl îndrumaseră prima dată către cel de-al doilea grup de tâlhari și a reușit să sune la 112. Mama băiatului a precizat pentru „Ziarul de Iași“ că polițiștii care au ajuns la fața locului ar fi procedat incorect întrucât l-au condus pe minor la secție în loc să îl ducă la spital, deși acesta era plin de sânge. „Mi se părea normal ca băiatul să fie dus la spital mai întâi, nu la secție, unde a stat acolo mai bine de cinci ore. Și acum este șocat de ceea ce i s-a întâmplat. Îi este teamă să mai meargă de unul singur pe stradă, are coșmaruri“, ne-a spus femeia, care s-a arătat nemulțumită de modul în care polițiștii s-au ocupat de cazul său.