Serviciul militar obligatoriu, eliminat sau suspendat de numeroase state europene după sfârşitul Războiului Rece, revine pe agenda strategiilor de apărare. Invazia Rusiei în Ucraina, problemele de recrutare ale armatelor profesioniste şi necesitatea formării unor rezerve militare consistente au determinat mai multe guverne europene să îşi reevalueze politicile în acest domeniu.
Cel mai recent exemplu este Danemarca. La 3 august 2026, aproximativ 1.600 de recruți au început noul stagiu militar de 11 luni, mult mai lung decât perioada anterioară de patru luni. Primele cinci luni sunt destinate pregătirii de bază, iar următoarele șase, serviciului operațional. Sistemul îi include acum atât pe bărbați, cât și pe femei, iar Danemarca intenționează să crească numărul anual al recruților de la 5.000 la 7.500 până în 2033.
Reforma daneză nu reprezintă un caz izolat. Suedia, Letonia și Lituania au readus recrutarea obligatorie după ce renunțaseră la ea, iar Croația a început în 2026 primul program obligatoriu după o pauză de 17 ani. În același timp, state precum Finlanda, Estonia, Grecia și Danemarca nu au eliminat complet niciodată conscripția.
De ce revin statele europene la recrutarea obligatorie
Principalul motiv este schimbarea radicală a mediului de securitate. Războiul din Ucraina a arătat că Europa trebuie să fie pregătită nu doar pentru operațiuni militare limitate, ci și pentru posibilitatea unui conflict convențional de mare amploare. Într-un asemenea scenariu, armatele profesioniste, chiar dacă sunt bine echipate, pot avea nevoie de rezerve numeroase care să poată fi mobilizate rapid.
Un alt factor îl reprezintă lipsa personalului. Numeroase armate europene nu reușesc să atragă suficienți voluntari, iar efectivele disponibile sunt mai mici decât obiectivele asumate. Recrutarea obligatorie sau sistemele selective permit statelor să pregătească anual mii de tineri și să formeze o rezervă militară care poate fi activată în cazul unei crize. Euronews arată că statele europene readuc în discuție conscripția pe fondul reducerii efectivelor și al tensiunilor geopolitice tot mai mari.
Noua strategie nu presupune însă revenirea peste tot la vechiul model, în care fiecare tânăr era trimis automat în armată. Danemarca, Suedia și Norvegia folosesc sisteme selective: tinerii sunt evaluați, dar numai o parte dintre ei sunt încorporați, în funcție de necesarul armatei. În Danemarca, voluntarii ocupă în continuare cea mai mare parte a locurilor, iar tragerea la sorți este folosită pentru completarea contingentului.
Ce țări NATO au serviciul militar obligatoriu
Cel puțin zece state ale Uniunii Europene au în prezent recrutare obligatorie: Austria, Croația, Cipru, Danemarca, Estonia, Finlanda, Grecia, Letonia, Lituania și Suedia. Totuși, Austria și Cipru nu sunt membre NATO. În schimb, lista statelor NATO cu forme de conscripție îi mai include pe aliații europeni Norvegia și Turcia.
În majoritatea țărilor, obligația se aplică bărbaților. Danemarca și Suedia folosesc recrutarea obligatorie atât pentru bărbați, cât și pentru femei. Norvegia are, de asemenea, un sistem neutru din punct de vedere al sexului, dar selectează doar o parte dintre tinerii eligibili.
Durata diferă mult de la un stat la altul. Croația are cel mai scurt stagiu dintre țările UE care aplică recrutarea, de numai două luni, în timp ce în Suedia pregătirea poate ajunge la 15 luni. Diferențele arată că nu există un singur model european: unele țări urmăresc doar pregătirea militară de bază, iar altele vor ca recruții să poată îndeplini ulterior sarcini operaționale.
Croația a revenit la conscripție după 17 ani
Croația a suspendat serviciul militar obligatoriu în 2008, când a trecut la un sistem bazat pe voluntariat. Parlamentul de la Zagreb a aprobat însă reintroducerea sa în octombrie 2025, iar aproximativ 800 de recruți au început pregătirea în martie 2026. Programul durează două luni și include, între altele, tehnici de supraviețuire, autoapărare, prim ajutor și operarea dronelor FPV.
Guvernul croat vrea să pregătească aproximativ 4.000 de persoane în fiecare an și încearcă să facă programul mai atractiv prin stimulente. Recruții primesc o indemnizație lunară de 1.100 de euro, perioada este luată în calcul ca vechime, iar participarea poate oferi avantaje la ocuparea unor posturi în sectorul public. Mai mult de jumătate dintre persoanele din prima serie s-au oferit voluntar, iar aproximativ 10% dintre participanți au fost femei, deși obligația legală îi vizează pe bărbați.
Germania nu a reintrodus deocamdată serviciul militar obligatoriu în forma clasică, dar a trecut la un model prin care încearcă să mărească numărul voluntarilor și al rezerviștilor. Bărbații care împlinesc 18 ani trebuie să se înregistreze și să completeze un chestionar referitor la starea lor de sănătate, aptitudini și disponibilitatea de a servi. Pentru femei, completarea este voluntară.
Modelul german include posibilitatea activării conscripției dacă numărul voluntarilor nu este suficient pentru atingerea obiectivelor asumate în cadrul NATO. Astfel, Berlinul încearcă mai întâi să crească efectivele fără recrutare generală, dar își păstrează opțiunea de a introduce obligații suplimentare dacă sistemul voluntar nu produce rezultatele așteptate.
Cum se schimbă apărarea Europei
Revenirea conscripției nu înseamnă că toate statele se pregătesc pentru un război iminent. Schimbarea arată însă că perioada în care guvernele europene considerau puțin probabil un conflict militar major s-a încheiat. Echipamentele moderne, apărarea antiaeriană și dronele sunt importante, dar au nevoie de personal instruit care să le folosească.
Europa trece astfel de la modelul unor armate relativ mici, formate aproape exclusiv din profesioniști, la sisteme mixte. Militarii de carieră rămân nucleul forțelor armate, însă sunt susținuți de recruți și de rezerve mai numeroase. Deciziile luate de Danemarca, Croația, Suedia, Letonia și Lituania arată că serviciul militar obligatoriu nu mai este privit ca o relicvă a trecutului, ci ca un instrument prin care statele încearcă să își refacă rapid capacitatea de apărare, potrivit sursei.
